Va fi Brasovul locul urmatoarei eruptii sociale?

Fara a avea amestecul periculos de forta bruta si incitatie politica a Vaii Jiului, Brasovul ramane o bomba sociala ce risca oricand sa fie detonata. Ultimul -Raport de prevenire a crizelor-, realizat de Societatea Academica din Romania (SAR), sub egida Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), avertizeaza asupra pericolului unei eruptii sociale de proportii in orasul de sub Tampa. Chiar daca sectorul privat s-a dezvoltat poate mai mult decat in alte regiuni, economia brasoveana este trasa puternic in jos de marile companii industriale ale epocii comuniste. Colosi industriali ca Tractorul si Roman, fiecare avand peste 20.000 de angajati, au putine sanse sa se redreseze in viitorul apropiat, chiar daca au fost redusi ca proportii in ultimii ani.

Raspunsul la intrebarea din titlu pare a fi mai degraba negativ, in conditiile in care sistemul de protectie sociala face mai suportabile socurile ajustarii sectorului de stat, iar companiile private brasovene absorb o buna parte din forta de munca disponibilizata. Cu toate acestea, se arata in raportul SAR, economia locala nu este inca suficient de solida si diversificata pentru a face fata colapsului unuia dintre acesti giganti. Pericolul -eruptiei sociale- este, astfel, departe de a fi indepartat. De altfel, traditia protestelor sindicale brasovene este mai veche decat Revolutia din 1989, iar notiunea de -greva spontana- cu blocari de drumuri nationale este o inventie a muncitorulor de la uzinele Roman.

Brasov – leaganul conflictelor sindicale

Brasov este unul dintre cele mai industrializate orase ale Romaniei. Reforma economica a afectat si continua sa afecteze puternic infrastructura sociala. Cu mamutii sai industriali – peste 20.000 de muncitori pentru Tractorul si Roman fiecare – Brasovul s-a adaptat lent reformei si a depins de finantarea venita din partea statului, fie direct, fie prin intermediul preturilor reduse pentru facilitatile publice (ex: credite, utilitati etc). Reducerea acestor surse incepand cu 1997 a generat multe conflicte intre sindicate si autoritatile locale sau centrale. Muncitorii de la Roman au fost primii care au pornit asa-numitele -greve spontane-, care au blocat drumuri nationale fara ca nimeni sa isi asume responsabilitatea (sau sa fie obligat sa suporte consecintele). Prima asemenea greva, in toamna lui 1997, a fortat Guvernul sa opreasca negocierile cu institutiile financiare internationale privind restructurarea si privatizarea in sectorul industriei constructorare de masini. Greva -spontana- a devenit foarte populara pe intreg cuprinsul tarii, cand oamenii au realizat ca nimeni nu este pus sub acuzare pentru ca a provocat dezordine publica. Proteste violente au insotit in ultima parte a anilor *90 fiecare incercare (sau simplu zvon) de a reorganiza principalele fabrici brasovene. De altfel, nici o oferta de privatizare rezonabila si cu adevarat serioasa nu s-a inregistrat pana acum pentru Roman, Tractorul, Rulmentul sau Metrom – pentru a mentiona doar unele dintre cele mai mari fabrici locale.

Exista o puternica traditie sindicala in principalele fabrici, Roman si Tractorul, ce isi are inceputurile inca inainte de 1989, si exista o strategie de colaborare intre aceste sindicate, pusa la punct dupa 1997. Aceasta colaborare locala a facut ca recentele proteste – organizate la nivel national in iunie – sa inregistreze, din punctul de vedere al sindicatelor, un succes in Brasov, unde au participat mai mult de 20.000 de persoane, si un esec in Bucuresti.

Pentru ca fabricile orasului Brasov sunt o povara tot mai grea pentru economia nationala, reforma ar putea fi de neevitat. Scopul acestui articol este sa analizeze cum se poate realiza acest lucru si care ar putea fi reactia sociala.

Dezastru la Roman

Atat constructorul de camioane Roman, cat si producatorul de echipament agricol Tractorul se gasesc intr-o situatie dezastruoasa si au trecut printr-o lenta, dar drastica reducere a fortei de munca. Tractorul are avantajul unei piete domestice cu potential mare si a redeschis recent piata de export. Dintre cele doua companii, Roman pare sa prezinte o situatie mai greu de rezolvat.

Roman este un exemplu pentru problemele cu care se confrunta marile complexe industriale comuniste. Prezinta toate problemele obisnuite: – sindicate puternice, care se opun schimbarii; – management slab, inspaimantat de sindicate si preocupat de supravietuirea pe termen scurt; – functionare la capacitate redusa, lipsa capitalului circulant si arierate; – ingradiri legale si birocratice aduse de relatia cu principalul actionar – Guvernul central. Roman isi trage radacinile dintr-un producator interbelic de vagoane pentru caile ferate. Dupa nationalizare, intreprinderea a devenit un portdrapel al industriei comuniste (rebotezata Steagul Rosu si amplasata in orasul Stalin, asa cum era denumit in acea vreme Brasovul). Compania s-a reorientate in mod deosebit catre productia de camioane si din 1971 lucreaza sub licenta producatorului german MAN (ROMAN = MAN Romania). Intreprinderea ocupa 110 ha si maximum de lucratori a fost de 20.000 de persoane. Roman dispunea in perioada comunista de propriile facilitati de educatie, sanatate si sport.

1989 a reprezentat o turnura brusca. Compania si-a pierdut pietele externe, in principal ca o consecinta a colapsului CAER – blocul comercial al tarilor socialiste.

Turnura brusca in *89

In ciuda lipsei de investitii, unele dintre sectii raman competitive. Compania a obtinut succese in dezvoltarea propriilor motoare compatibile cu standardele Euro 2. Cu toate acestea, trebuie sa faca fata unei situatii dificile: a trebuit sa cedeze productia de camioane TIR din cauza ca este incapabila sa ofere service international; divizia de camioane lucreaza la numai 35% din capacitate; iar industria de camioane se confrunta cu o supracapacitate globala. Cele mai multe venituri ale Roman provin acum din piesele de schimb.

Relatie -dezavantajoasa- cu proprietarul stat

Relatia stransa cu proprietarul, Guvernul, nu a adus prea multe avantaje. Dezvoltarea oricarui nou produs trebuia sa primeasca acceptul birocratilor din Ministerul Industriilor. Compania se plange din cauza decapitalizarii: lipsa capitalului de lucru o impiedica sa onoreze contractele pe care le-ar putea primi.

Comenzile publice au fost putine, iar plata lenta. In plus, Roman se afla intr-un cerc vicios: datoriile sale (in principal impozite neplatite) o impiedica sa liciteze pentru oferte publice, ceea ce inseamna ca nu exista nici o posibilitate de a isi plati datoriile. Mai mult decat atat, nu au fost gasite modalitati pentru a face posibila aprovizionarea pietei cu potential mare din fosta Uniune Sovietica, din cauza dificultatilor de a introduce banii in sistemul bancar.

Sistemul vamal nu a functionat in favoarea companiei. Intr-un fel de protectionism inversat, pana anul trecut, Roman a trebuit sa plateasca TVA si taxe de vama pentru componentele pe care le importa; pe de alta parte, producatorii straini puteau folosi -leasing-ul extern- pentru a evita plata taxelor vamale pentru cea mai mare parte din valoarea camionului. Introducerea standardului Euro 3 pana in 2004 a gasit managementul nepregatit. Este imposibil ca Roman sa dezvolte un motor compatibil cu acest standard, si astfel compania va fi obligata in viitor sa importe motoarele.

Prevederile legale confuze creeaza probleme. Nou-adoptata Lege a privatizarii permite companiilor detinute de stat sa transfere facilitatile sociale (e.g. sisteme de incalzire, gradinite etc), insa doar in limita partii detinute de stat. Atat timp cat APAPS detine 93,72% din intreprindere, compania nu poate transfera in intregime drepturile de proprietate asupra facilitatilor de uz social catre Consiliul local.

Relatii tensionate cu sindicatele

De la un maximum de 20.000 de angajati, la inceputul anului 2002 compania mai avea doar 8.600 de angajati. Este imposibil insa sa isi reduca si mai mult personalul, deoarece numarul actual reprezinta minimul necesar pentru a mentine uzina in stare de operare.

Compania se confrunta si cu probleme legate de resursele umane. Pe de o parte, are dificultati in a recruta personalul tehnic calificat (ex., ingineri). In plus, sectiile care au piata de desfacere pentru servicii se confrunta cu brain-drain – ex., o data calificat, proiectantul programator paraseste compania si in cele mai multe cazuri tara.

Principala cauza a crizei de resurse umane a fost insa politica de reduceri de personal. Toate restructurarile masive de personal au fost realizat prin concedieri voluntare, determinate de plata unor plati compensatorii mari – 15 salarii lunare, 12 platite din fonduri publice, iar trei de catre companie. Aceasta metoda a folosit multor persoane calificate, care dispuneau de alte oportunitati, si care au parasit compania fara sa se teama de competitia de pe piata muncii.

Sindicatele au o reputatie formidabila la Roman. Cel mai important lider sindical, Marius Stinghe, este creditat ca fiind inspiratorul protestelor care au culminat cu devastarea Prefecturii in 1997. Sindicatele au fost mai degraba suspicioase fata de planurile de restructurare si au opus rezistenta oricaror masuri cu care nu erau de acord. Ca un exemplu al fortei sindicatelor: compania a cedat mereu, acumuland in acelasi timp impozite neplatite si ramanand mereu in deficit cu capitalul circulant.

Privatizarea – o raza de speranta?

Restructurarea nu a progresat prea mult la Roman. Dupa cum recunostea un lider de sindicat, a fost privita mai mult ca o problema sociala, si mai putin ca una economica. In efortul de a reduce pierderile, forta de munca a fost diminuata drastic. Dar nu a existat o strategie de restructurare pe alte baze a companiei, pentru transformarea ei intr-un complex economic viabil.

Spre deosebire de Tractorul, Roman nu a fost impartita in mai multe unitati. Exista planuri pentru concentrarea asupra productiei de camioane si separarea celorlalte noua divizii. Aceste planuri au fost recent respinse printr-un referendum in randul angajatilor, insa atat administratia, cat si liderii sindicali considera ca modulizarea este inevitabila.

Practic, nu s-a realizat nici un fel de privatizare la Roman in ultimii 12 ani. Conducerea se plange de calitatea consultantilor pentru privatizare angajati de Guvern. Pe de alta parte, nu pare sa fi existat nici un efort din partea managementului pentru identificarea altor consultanti de privatizare. Recent, a existat un interes pentru -sectiile calde- din partea unui producator american, care a facut deja investitii similare in Romania. -Sectiile calde- au cauzat cele mai multe dureri de cap managementului (salarii ridicate, consumuri mari, rate ridicate ale rebuturilor), astfel incat, daca afacerea se va finaliza, soarta intreprinderii pare mai putin sumbra.

Rezolvari aparente in problema somajului

Potrivit unei evaluari a unui lider sindical, in ultimii 10 ani, Brasovul a pierdut mai mult de 60.000 de locuri de munca, toate in domeniul industriei constructoare de masini. Jumatate din acest numar se regaseste in cifra totala a persoanelor care isi cauta in prezent un loc de munca. Brasovul a inregistrat, de asemenea, o substantiala diminuare a populatiei si se presupune ca totalizeaza in prezent mai putin de 300.000 de locuitori. Trebuie sa asteptam rezultatele finale ale recensamantului, realizat anul acesta, pentru a putea avansa cu certitudine aceste date.

Cifra oficiala a somerilor era de 21.511 persoane la data de 1 iulie 2002 (11,67%). Somajul este mai ridicat in comparatie cu ultimii doi ani (6,8% in 2000 si 7,5% in 2001) ca urmare a unor programe de reducere a personalului (bazate pe plati compensatorii) care au implicat Tractorul, Roman si companii din industria de aparare. Muncitorii au fost foarte motivati sa treaca pe lista de concedieri din cauza compensatiilor mari, intre 6 si 12 salarii lunare, calculate la nivelul primit pe parcursul ultimilor 1-2 ani. Dar se ridica deja clasica intrebare: ce vor face aceste persoane cand platile lor compensatorii se vor incheia. Experienta de pana acum din judetul Brasov sugereaza ca aparitia conflictelor sociale (similare celor din Valea Jiului) este putin probabila, fie din cauza ca economia locala va fi capabila sa ii integreze, fie ca urmare a faptului ca multi vor alege sa se stabileasca in alte zone ale tarii. Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) a lansat un nou program pentru a-i sprijini pe cei dornici sa isi mute domiciliul – se ofera salariul pe sapte luni pentru cei care au gasit un loc de munca in alta parte a tarii.

O alta cauza care a generat cresterea nivelului inregistrat al somajului a fost legea venitului minim garantat, care a intrat in vigoare in 2002. Multe persoane s-au inregistrat ca someri pentru a primi ajutorul social, insa implementarea restrictiva a legii i-a descurajat pe multi dintre ei, si dupa aproximativ trei luni au inceput sa dispara de pe liste.

Vestea buna este ca pana acum orasul a avut capacitatea sa genereze noi locuri de munca. Chiar daca in Brasov exista in continuare capacitati industriale mari, majoritatea fortei de munca activeaza deja in sectorul privat. La inceputul anului 2002 existau 9.779 intreprinderi in Brasov cu 109.531 angajati. Insa doar 38.199 dintre ei mai lucreaza pentru stat, in intregime sau partial. Aceasta inseamna ca 59.232 lucreaza deja in sectorul privat. Este o rata buna pentru un oras cunoscut pentru puternica dezvoltare a sectorului de stat.

Sectorul privat depinde in mare parte de colosii statului

O nota de scepticism se impune insa. Multe dintre locurile de munca din sectorul privat se afla in aceleasi industrii, ca si marile companii de stat si in multe cazuri sunt direct dependente de aceste companii de stat. Aceasta face ca sectorul privat sa apara in mai mica masura o alternativa pentru sectorul de stat si inseamna ca sectorul privat este expus acelorasi riscuri – i.e. daca sectorul de stat este lovit de o criza, sectorul privat va fi si el afectat.

Cea mai mare parte a activitatii de formare profesionala se desfasoara pentru genul de activitati cu o cerere de forta de munca dovedita. Exista si programe de formare oferite la cererea unui agent economic. Impactul programelor de formare este relativ bun – 70% din persoane promoveaza cursurile, si cea mai mare parte a lor isi gasesc locuri de munca. Pentru comparatie, in situatia -normala- in medie doar o treime din someri isi gasesc un loc de munca in primul an de somaj. Masurile active reprezinta in acelasi timp doar 15% din bugetul agentiei, iar impactul lor este destul de limitat: 355 de participanti de la inceputul anului 2002.

De aici se pot trage cateva concluzii: orasul pare sa aiba capacitatea de a genera noi locuri de munca la o scala moderata. Cu toate acestea, nu va putea face fata unei cresteri bruste a numarului de someri. Platile compensatorii sunt foarte populare, insa exista deja multe persoane in cautarea unui loc de munca care primesc astfel de plati si carora le va expira ajutorul in anul 2002. Aceasta situatie reprezinta un risc social. Exista o nevoie de zilieri, iar autoritatile locale pot scoate la lumina si imbunatati aceasta activitate prin organizarea si controlarea ei.

Cat de saraci sunt, intr-adevar, brasovenii

Incepand cu anul 2002, ajutorul social incearca sa acopere golul dintre venitul minim garantat si venitul real al familiilor, inclusiv din alte beneficii sociale (Legea 416/2001). In comparatie cu alte centre urbane, orasul Brasov plateste doar un mic tribut acestei politici. Doar 475 de familii primesc ajutorul social (253 mil. lei in total de la bugetul local). La inceputul lui 2002, peste 1.300 de familii au completat cererea pentru aceasta alocatie, insa in urma unei -anchete sociale- doar 475 au trecut de cerintele impuse prin normele de aplicare – cercetarea poate arata daca un membru al unei familii inregistreaza un venit de pe piata neagra sau dispune de alte posibilitati de a obtine un venit.

Surse de venit de pe piata neagra

A existat un urias numar de familii care au primit alocatii pentru incalzire de la bugetul local in aceasta iarna: 55.389 de familii pentru incalzirea prin termoficare, 9.375 de familii pentru sistemele proprii de incalzire bazate pe gaz natural si 35 de familii aflate in alte situatii. Fiecare familie cu un venit mai mic de 1.800.000 de lei pe luna pe membru de familie a putut beneficia de aceasta alocatie. Nu s-a facut nici o cercetare asupra acestor familii in scopul de a evalua eligibilitatea lor pentru alocatie; singura conditie a fost prezentarea unui document care sa ateste venitul oficial.

Numarul mare de familii care au primit alocatia pentru incalzire si numarul redus al celor care primesc venitul minim releva cateva aspecte. Astfel: – exista o proportie foarte mare de persoane care primesc un venit oficial intre 750.000 (venitul minim garantat) si 1.800.000 de lei pe membru de familie; – cele 65.000 de familii din aceasta categorie reprezinta peste 120.000 de persoane (aproximativ 40% din populatie); acestia sunt foarte expusi saraciei iarna urmatoare, ca urmare a cresterii costului la incalzire; – multe dintre persoanele cu venituri oficiale reduse par sa aiba alte surse de venit, de pe piata neagra.

Lucrarile de infrastructuri se fac doar in campania electorala

Primaria orasului Brasov lucreaza la o strategie pentru dezvoltarea orasului. Exista un consens generalizat asupra faptului ca orasul are nevoie de o sosea de centura, de un aeroport si de dezvoltarea infrastructurii turistice. Consensul este reafirmat cu ocazia fiecarei campanii electorale, dar dispare la scurt timp dupa aceasta. Comunicarea dintre principalele parti implicate (Primaria, Consiliul local, prefectul, parlamentarii, sindicatele, principalii angajatori) este relativ redusa.

Judetul Brasov primeste granturi de dezvoltare prin intermediul sistemului agentiilor de dezvoltare. Judetul Brasov face parte din Regiunea de Dezvoltare Centru, impreuna cu judete mai putin dezvoltate. Aceasta inseamna ca partea leului in ceea ce priveste fondurile de dezvoltare nu ajunge in Brasov, iar impactul lor este relativ modest. Pentru a exemplifica, in prima jumatate a anului curent, judetul Brasov a primit in jur de un milion de euro pentru dezvoltarea resurselor umane. Aceste fonduri se asteapta sa creeze pana la 120 noi locuri de munca si sa sprijine instruirea pentru 575 de persoane. Aceste date sunt valabile pentru intregul judet; impactul lor in orasul Brasov va fi chiar mai limitat. Vesti mai bune vin din partea programului RICOP. Pentru anul 2002, fonduri in valoare de 4,2 milioane de euro au fost alocate judetelor Brasov si Covasna.

Actorul-cheie – Sindicatele

Sindicatele din Brasov nu au reputatia teribila a Ligii Minerilor din Valea Jiului. Brasovul este totusi una dintre fortaretele activismului sindical. O puternica baza industriala si o traditie de rezistenta, care isi trage radacinile mitice din demonstratiile anticomuniste ale anului 1987, au intarit aceasta pozitie. Asa cum s-a mentionat mai sus, sindicatele din Brasov sunt creditate cu introducerea in Romania a unei tactici de blocare a drumurilor, care a ingenuncheat mai multe guverne succesive. Atacul din 1997 asupra Prefecturii a distrus increderea in propriile forte ale Guvernului reformist de centru-dreapta.

Din aceasta cauza, atat Guvernul, cat si administratia au fost atente sa nu se opuna sindicatelor. Presiunea sindicatelor este in mod deosebit responsabila pentru politica managementului de a acorda prioritate platii salariilor, in conditiile in care se acumuleaza restante la plata impozitelor si a contributiilor sociale. Impactul pe care puterea sindicatelor l-a avut asupra potentialilor investitori nu poate fi decat intuit.

Liderii de sindicat s-au opus in general schimbarii; ei au privit cu scepticism toate eforturile de restructurare ca pe niste incercari deghizate de a inchide intreprinderile, si care conduceau inevitabil la concedieri. Asa cum era probabil de asteptat, eforturile lor au fost directionate catre limitarea efectelor concedierilor: incetinirea acestora, limitarea la concedieri voluntare si oferirea unor pachete compensatorii generoase. Cu toate acestea, o data ce o persoana a incetat activitatea in cadrul companiei, a iesit din sfera de interes a sindicatelor: nu se acorda nici o atentie problemelor celor intrati in somaj si nici eforturilor de a crea locuri de munca.

Exista semne ca o noua generatie de lideri sindicali este pe cale sa se dezvolte: mai degraba suspiciosi fata de conexiunile politice ale fostilor lideri cu partidul de guvernamant si mai deschisi catre gasirea de solutii care, pe langa protectia pe care o ofera angajatilor, nu vin in contradictie cu supravietuirea economcia a companiei. Aceasta noua viziune nu merge atat de departe, incat sa treaca peste interesele inguste ale electoratului format din actualii angajati si sa construiasca mai degraba un parteneriat pentru o strategie de dezvoltare.

Fragmente dintr-un studiu al Societatii Academice din Romania