Mihai Bucurenciu, condamnat definitiv la zece ani de închisoare de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în celebrul dosar "Portbagajul", a fost reținut, marți, în Capitală, de polițiștii Serviciului Urmăriri, informează Poliția Capitalei.
Pe numele lui Mihai Bucurenciu, în vârstă de de 56 de ani, exista un mandat de executare a pedepsei de zece ani de închisoare cu executare, emis de Tribunalul București, pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Bărbatul a fost încarcerat în arestul Poliției Capitalei și urmează să fie predat Adminstrației Naționale a Penitenciarelor în vederea executării pedepsei. După ce în 2003 Înalta curte de casație și justiție (ICCJ) a decis condamnarea, în lipsă, la zece ani de detenție a lui Mihai Bucurenciu, căutat pentru implicare în sechestrarea și torturarea a trei bărbați suspectați că i-ar fi luat 420 mii de dolari, în 6 decembrie 2011 Curtea de Apel București îl scăpa de închisoare pe omul de afaceri.
Curtea de Apel București a menținut de fapt o decizie dată în luna mai 2011, a Tribunalului București, prin care s-a admis cererea omului de afaceri de a fi rejudecat după extrădare, în dosarul în care era acuzat de sechestrarea și torturarea a trei persoane care i-ar fi spart portbagajul mașinii sale de unde au fost furați 420.000 de dolari.
Decizia Curții a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care în 28 noiembrie 2012 a hotărât definitiv în acest caz, în sensul că Bucurenciu execută zece ani de închisoare.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















