Home Actualitate Nati Meir a fost reținut pentru înșelăciune

Nati Meir a fost reținut pentru înșelăciune

DISTRIBUIŢI

Fostul candidat la prezidențiale Nati Meir a primit ieri seară ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în urma audierii sale de către procurori.
Meir și-a petrecut  noaptea în arest, urmånd ca în această dimineață să fie prezentat în fața judecătorilor pentru a se decide dacă va primi și mandat de arestare pentru 29 de zile.
El a fost ridicat, ieri, de către polițiști și dus la sediul IGPR, acuzat fiind de înșelăciune și de falsificare de monedă.
Se pare că la sediul de campanie al lui Nati Meir, care a anunțat recent că se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale, au fost găsite mai multe bancnote de 500 de euro false.
Potrivit unor surse judiciare, Nati Meir le promitea unor persoane că le va ajuta să obțină credite bancare, în schimbul unor comisioane. Persoanele respective primeau însă banii direct de la Nati Meir, plăteau comisionul, însă constatau apoi că banii erau falși.  În 7 octombrie, candidatul independent la Președinție Nati Meir declara la Sibiu că „cine o să aibă mai mulți bani o să cåștige“ alegerile prezidențiale și a recunoscut că a cumpărat 280.000 de semnături necesare pentru depunerea candidaturii, cheltuind „mai puțin de 100.000 de euro“. Meir nu este la prima abatere de la lege, acesta fiind trimis în judecată în 11 decembrie 2006 pentru fals intelectual și evaziune fiscală de peste 21 miliarde de lei vechi, prin sustragerea de la plata taxelor și impozitelor, precum și pentru înșelarea a 129 de persoane, printre care unele din Republica Moldova, cărora le-a promis contracte de muncă în Israel.
Potrivit procurorilor, Nati Meir, în calitate de asociat unic și administrator al societății SC Orwalsam Trading SRL, s-a sustras, în perioada 2000-2002, de la plata taxelor și impozitelor, diminuånd astfel, prin înregistrări inexacte, veniturile societății cu suma de 21.707.393.388 lei vechi. De asemenea, între 2000 și 2005, Meir ar fi indus în eroare 129 de persoane, cu ocazia încheierii și executării contractelor de mediere a forței de muncă, prejudiciul total adus acestora fiind de aproape 400.000 lei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.