Home Politic Ziua judecatii a venit

Ziua judecatii a venit

DISTRIBUIŢI

Pe principiul ca repetitia e mama invataturii, tinerii din PNTCD au simulat experienta unei zile in Parlament. Organizatorii, OT Timis, OT Arad si Fundatia Konrad Adenaner, au inclus in programul primei zile a Scolii de vara -Sever Bocu- de la Timisoara o simulare a Parlamentului. Asa ca tinerii au trecut peste mult comentatul 2% si au exersat dezbaterea unui proiect de lege. Chiar daca a fost o simulare, reprezentantii Fundatiei Konrad Adenaner au vazut -pe viu- ce inseamna Parlamentul Romaniei.

-Am petrecut 27 de ani tinand training-uri si probabil voi petrece alti 27 incercand sa inteleg ce s-a intamplat aici-

Luni, cei trei specialisti ai fundatiei au propus un joc -de-a Parlamentul-. Au format, prin tragere la sorti a numarului de membri, cinci partide fictive. Din grupul cu cea mai puternica reprezentare a ales presedintele Parlamentului; participantii s-au informat de la panoul presei (au fost doi jurnalisti alesi din randul tinerilor) asupra discutiilor celorlalte grupuri parlamentare. Conform regulilor -jocului-, doua dintre partide au sustinut legea, doua au contestat-o, iar al treilea o sustinea in principiu, cu conditia includerii unor amendamente. Grupurile au avut fiecare trei minute sa-si prezinte pozitia, apoi trei minute sa dea replica celorlalte partide. Intr-o pauza de sedinta, partidele s-au putut contacta reciproc pentru gasirea de adepti ai propriei pozitii sau pentru negocieri de compromisuri. Au urmat discutarea pozitiilor -parlamentarilor- si votul. -Au jucat simularea cum o vad in Parlamentul real. S-au certat, au pierdut timp cu discutii tehnice irelevante. De fapt, ei au copiat ca sa se amuze ceea ce nu le place in Parlamentul real-, a spus Michael Hahn, trainer. Albert Schmude, consultant, a observat viata politica de pe trei continente si de un an de zile observa si viata politica romaneasca, si -in aceste trei zile am invatat brusc mult mai multe-. -Au copiat extrem de bine Parlamentul. Nu stiu daca doar s-au prefacut sau au fost seriosi, dar daca au fost seriosi, atunci este periculos-, a declarat Schmude.

Tinerii le arata seniorilor care sunt defectele

A doua zi a Scolii le-a dat tinerilor ocazia sa faca o analiza a PNTCD si sa creeze slogane pentru o campanie electorala. Mai cu modestie, mai in gluma, mai in serios, tinerii au dat cartile pe fata. In viziunea lor, punctele tari ale PNTCD sunt legitimitatea europeana, doctrina crestin-democrata, experienta guvernarii, supravietuirea curajoasa. Oportunitatile pe care partidul le are sunt lipsa opozitiei, nominalizarea candidatilor tineri, neafectati de problema coruptiei si incompetentei, specularea conflictului din PNL, calitatea de membru a Partidului Popular European. -Sabia lui Damocles- o reprezinta anonimatul, neintrarea in Parlament, disolutia PNTCD, un eventual esec al noii echipe de conducere, aparitia altor formatiuni si cresterea partidelor extremiste. Cel mai dureros punct a fost cel al punctelor slabe. Iata ce le reproseaza tinerii conducatorilor PNTCD: acel 2% din sondaje, conflictele interne, pierderea credibilitatii, lipsa de motivare a membrilor, lipsa unor lideri, atat la nivel local, cat si national, incapacitatea de a lua decizii, incoerenta guvernarii si, implicit, imaginea de partid incapabil, nepromovarea tinerilor si a femeilor in structurile de conducere. Astfel, tinerii dau o mana de ajutor si raspund anuntului lui Victor Ciorbea ca pe data de 18.08. va avea loc o dezbatere denumita filosofico-expirat -Adevar si Eroare-. Adica PNTCD va face o evaluare a guvernarii 1996-2000, va fi -un ultim moment de autoflagelare, de exorcizare a ceea ce s-a intamplat atunci-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.