Mijlocașul lui FC Brașov, Marian Cristescu, a prins curaj după ce Unirea Urziceni a reușit doar un egal pe terenul Pandurilor Tg. Jiu și e hotărât să-i elimine pe ialomițeni din Cupa României. „Pentru noi, urmează un meci foarte dificil cu Unirea Urziceni. Mergem la Urziceni să ne batem pentru calificarea în faza următoare a Cupei României. Sezonul trecut am obținut patru puncte din meciurile cu Unirea, astfel că nu e imposibil. Ne vom juca șansa și vom da totul pe teren pentru victorie. Așa cum ei au crezut într-un rezultat bun la Glasgow, și noi sperăm să facem un joc bun și să ne calificăm în sferturile de finală“, a declarat Cristescu.
Unirea Urziceni – FC Brașov, din optimile Cupei României, se va disputa marți, de la ora 21:30.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















