Oportunitati
Vicepremierul Bogdan Pascu a declarat, marti, ca Guvernul va elabora o baza de date cu oportunitatile de investitii in diferitele regiuni ale Romaniei, care va putea fi accesata pe pagina de Internet a Guvernului. Elaborarea acestui plan este estimata ca va dura mai mult de trei luni, avand forma unei imense baze de date, care va fi la dispozitia fiecarui intreprinzator. Pascu a mai precizat ca este nevoie de o harta a oportunitatilor, care sa cuprinda, printre altele, pretul terenurilor, informatii despre forta de munca, traditiile din zona.
Rating
Agentia de rating, Coface, face publice ratingurile de tara pentru al treilea trimestru al acestui an, atentia aplecandu-se asupra Italiei, Sloveniei, Marocului si Tunisiei. Indicele riscului de tara, la nivel mondial, a manifestat o usoara imbunatatire (+1.2%), datorita reducerii riscurilor in Uniunea Europeana (-5.5%). Coface atrage atentia asupra -exuberantei pietei imobiliare- si a bursei de valori, combinata cu o puternica subiectivitate in privinta riscului de tara acordat tarilor in curs de dezvoltare. (I.J.)
Investitii
Cosmote Romania anunta ca, in urma unei investitii de peste 220 milioane de euro, a reusit sa-si extinda acoperirea retelei la aproape 92% din populatie si mai mult de 76% din teritoriu. Astfel, in momentul de fata, Cosmote ofera servicii de telefonie mobila de calitate pentru aproape 20 de milioane de romani, dintre care 8,9 milioane beneficiaza de acoperire ca rezultat al dezvoltarii retelei din ultimele 12 luni.
Extindere
Orange Romania a extins disponibibilitatea serviciilor 3G in Craiova, Ploiesti, Bacau, Baia Mare, Sibiu si Satu Mare, numarul oraselor acoperite in prezent ridicandu-se la zece, a anuntat, marti, operatorul de telefonie mobila. Anterior, Orange oferea servicii 3G numai in Bucuresti, Timisoara, Cluj si Brasov. Acesul la serviciile 3G este gratuit pentru toti clientii Orange care se afla in aria de acoperire 3G si utilizeaza un telefon mobil compatibil cu aceasta tehnologie.
Incasari
In saptamana 23-27 octombrie, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a incasat, in urma licitatiilor organizate, 612.454 USD (fara TVA).
Activele apartineau unor debitori, printre acestia numarandu-se S.C. Transport si Reparatii Bucovina S.A. cu sediul in Suceava si SC Alex Vasilescu Trans International SA Bucuresti.
Serviciu
MasterCard, in parteneriat cu Meridian, liderul global privind recuperarea taxelor asociate calatoriilor, a lansat un serviciu care va facilita recuperarea TVA-ului in 36 de tari. Acest parteneriat se adauga listei de avantaje oferite de programele de card MasterCard Corporate si Purchasing. Serviciul de recuperare a TVA-ului ofera companiilor mari si mici din intreaga lume o metoda de a-si recupera in proportie de pana la 100% TVA-ul intern si extern pe care l-au platit.
Recuperare
Moneda nationala a recuperat, in finalul sedintei interbancare de marti, dominat de ordine de vanzare de valuta, pierderea inregistrata in fata euro in prima partea a zilei. La sfarsitul sedintei, bancile au afisat cotatii in intervalul 3,5160 – 3,5190 lei/euro, in scadere cu 0,7 bani fata de nivelul de la inchiderea de luni. BNR a afisat un curs de referinta de 3,5211 lei pentru un euro, in scadere usoara, cu 0,06 bani, fata de nivelul raportului de luni. Moneda americana a castigat 0,69 bani, urcand la 2,7739 lei.
Cereri
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a primit, pana marti, la termenul de depunere, cereri de finantare prin programul SAPARD in valoare de aproape 40 milioane euro, pentru imbunatatirea controlului de calitate, veterinar si fitosanitar. Solicitantii au depus la APDRP 20 de proiecte, dintre care 18 pentru modernizarea laboratoarelor si doua pentru realizarea unor sisteme informatice.
Anulare
Ministerul Finantelor Publice a anulat licitatiile pentru vanzarea de titluri de stat programate pentru 2 si 13 noiembrie, intrucat trezoreria statului are disponibilitati semnificative. Prognoza indica si pentru luna noiembrie un trend similar al acestor disponibilitati, se arata intr-un comunicat al ministerului. Finantele au anulat toate licitatiile de titluri de stat programate pentru primele zece luni.
Cote
Departamentul de Administrare a cotelor de lapte a primit, pana la 26 octombrie, circa 615.000 de socilitari pentru alocarea cotelor, dintre care, peste 70% vizeaza vanzarile directe, a declarat, marti, agentiei Mediafax, directorul departamentului, Lucian Elisei. Producatorii de lapte care furnizeaza cantitatile unitatilor de procesare au solicitat, in medie, o cota de 4.4000 de litri, cantitatea totala fiind de 795.000 tone.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















