Comisarii de la Protecția Consumatorilor Mureș au găsit la mai multe școli din județ nereguli privind programul „Laptele și Cornul“, printre care cornuri necomestibile și furnizarea altor produse decåt cele care erau trecute pe avizul de însoțire a mărfii. Potrivit Mediafax, comisarii de la Protecția Consumatorilor au fost chemați în control la Gimnaziul „Sfåntul Gheorghe“ din Sångeorgiu de Mureș de către un cadru didactic care a reclamat că se distribuie cornuri necomestibile, de diverse dimensiuni și foarte tari, iar în urma verificărilor reclamația a fost confirmată.
Totodată, s-a constatat că, deși controlul a avut loc în 21 octombrie, pe declarația de conformitate era trecută data de 22 octombrie, iar cornurile figurau ca aparținånd unui lot de produse din 23 octombrie. Neconcordanțe privind documentele însoțitoare ale produselor destinate copiilor au mai fost depis-tate la Școala Generală Chendu și la Grădinița din Såncraiu de Mureș. La această grădiniță s-a constatat că se distribuia iaurt, cu toate că pe avizul de însoțire a mărfii figura lapte pasteurizat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















