Autostrada Bucuresti-Ploiesti ar putea fi construita in cadrul unui parteneriat public-privat, valoarea investitiei fiind de aproximativ 400 milioane de dolari, a declarat ieri Miron Mitrea, ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei.
-Studiul de fezabilitate va fi finalizat la sfarsitul lunii septembrie, dupa care vom putea incepe negocierile cu investitorii interesati. De asemenea, foarte important este si proiectul tehnic-, a adaugat Mitrea.
Parteneriatul public-privat reprezinta o asociere intre o administratie publica centrala sau locala si persoane juridice private, in scopul proiectarii, finantarii, construirii si operarii unui proiect de anvergura. La finalizarea contractului de asociere, bunul public realizat este transferat liber de sarcini autoritatii publice contractante.
Proiectul propus pentru realizarea autostrazii Bucuresti-Ploiesti vizeaza finantarea, proiectarea, constructia, exploatarea si intretinerea autostrazii, care va avea doua benzi pe sens cu zona de separatie mediana. Totodata, proiectul prevede si amenajarea si exploatarea unor spatii de intretinere si a unor zone comerciale pe traseul autostrazii.
Pentru a putea fi selectionate, companiile interesate trebuie sa indeplineasca anumite conditii, printre care se numara capacitatea tehnica de a realiza proiectul propus, experienta in proiecte similare, precum si capacitatea financiara de a atrage si gestiona in intregime resursele pentru o astfel de lucrare. In plus, investitorii isi vor asuma o parte din riscurile proiectului, pe baza unei matrice de distributie a riscurilor propusa de MLPTL.
Autostrada Bucuresti-Ploiesti, primul tronson din cadrul viitoarei autostrazi Bucuresti-Brasov, va avea patru benzi (doua pe fiecare sens), o lungime de circa 60-70 de kilometri, in functie de aliniamentul selectat, benzi de stationare de urgenta si acostamente. Construirea autostrazii, pe un traseu pe care se remarca un trafic in continua crestere, va permite o conexiune rapida intre Bucuresti si cele doua mari orase.
In prezent, aceasta relatie este deservita, in principal, de DN1, structurat ca drum expres, avand cate doua benzi pe sens pe sectiunile Bucuresti-Ploiesti (56 kilometri) si Ploiesti-Comarnic (36 kilometri), dar cu o singura banda pe sens pentru restul sectiunilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















