
Dinamo vrea să o scoată pe Oțelul din Cupă
Oțelul a învins-o pe Dinamo în campionat, chiar la București, astfel că elevii lui Țălnar și Dinu speră să își ia revanșa în această seară, în optimile Cupei României.
Parcursul ezitant din campionat i-a adus pe dinamoviști în situația de a-și dori o victorie cu Oțelul pentru a se revanșa în fața suporterilor. Cu toate acestea, antrenorul Cornel Țălnar nu va introduce cel mai bun „11“ împotriva dunărenilor. „Va fi un joc greu, cu o echipă care acum o lună ne-a învins acasă, în campionat. Sperăm să ne mobilizăm astfel încât să ne luăm revanșa în fața lor și să mergem mai departe în Cupă. Voi încerca la jocul de mâine (n.r. astăzi) să introduc și jucători care au evoluat mai puțin în acest sezon și sperăm ca ambiția și dăruirea lor în joc să ne aducă victoria și calificarea“, a declarat Cornel Țălnar.
Tamaș, curier de ocazie
Referitor la situația lui Gabi Tamaș, despre care s-a scris că ar fi petrecut cu lăutari după meciul cu Gloria Bistrița, 1-1, antrenorul dinamovist i-a luat apărarea fundașului. „Am vorbit cu el, mi-a zis că a fost acolo pentru a lăsa un pachet cuiva și nu a stat. Nu cred că a fost așa cum a apărut în presă. Cred că sunt vânați din moment ce în fiecare săptămână apare câte un subiect picant. Și eu, și Dinu le-am spus să încerce să își vadă de treaba lor și să nu le mai dea apă la moară. Eu oricum o să-i țin în perioada următoare mai mult timp în cantonament“, a anunțat „Țânțarul“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















