Home Social Persoanele care suferă de psoriazis trebuie să se protejeze de frig

Persoanele care suferă de psoriazis trebuie să se protejeze de frig

DISTRIBUIŢI

Persoanele care suferă de psoriazis trebuie să se ferească de acțiunea factorilor agresivi de mediu și să își ia măsuri suplimentare de protecție în această perioadă, atrage atenția Asociația Pacienților cu Boli Autoimune.

Pielea este cel mai mare organ al corpului, cu un rol foarte important în apărarea organismului de factorii externi, ea funcționând ca o barieră între organism și mediul exterior. Iarna, din cauza temperaturilor scăzute și a factorilor agresivi de mediu, precum frigul, vântul sau gerul, structura hidrolipidică a pielii este afectată iar funcția de barieră a pielii este alterată. Pielea este mai vulnerabilă și pentru că este mai uscată, din cauza faptului că la frig scade transpirația și implicit gradul de hidratare.

Persoanele care suferă de psoriazis sunt și ele afectate pe timp de iarnă. Pe lângă impactul pe care-l are frigul, pielea acestora nu beneficiază de pe urma expunerii la ultraviolete pe cale naturală, așa cum se întâmplă pe timpul verii.

'În cazul persoanelor cu psoriazis, pielea necesită o îngrijire foarte atentă, cu atât mai mult în sezonul rece. Este recomandat ca persoanele bolnave să folosească creme emoliente și produse hidratante pentru a păstra intact filmul hidrolipidic al pielii. Produsele hidratante și emoliente ar trebui folosite atât pe zonele afectate de psoriazis, cât și pe zonele mai expuse la factorii de mediu externi', îi sfătuiește pe pacienți dr. Carmen Curea, medic primar dermatologie la Academica Medical Center.

Foarte important pe timpul iernii este și camuflajul vestimentar, mănușile fiind necesare chiar dacă temperatura exterioară nu este foarte scăzută.

Pentru persoanele cu psoriazis, iarna este un anotimp cu atât mai greu din cauza lipsei soarelui. Expunerea la ultravioletele naturale este considerată o parte importantă a tratamentului acestora. În acest caz, o soluție ar fi folosirea unei lămpi cu ultraviolete artificiale, care să compenseze lipsa razelor naturale.

Psoriazisul este o afecțiune cutanată cronică, inflamatorie, caracterizată prin apariția pe piele a unor plăci roșiatice, proeminente, bine delimitate, acoperite de scuame (coji) alb-sidefii. Zonele cele mai afectate sunt scalpul, coatele, genunchii, dar această afecțiune poate afecta și alte zone precum palmele, tălpile, pliurile, unghiile și uneori articulațiile. Psoriazisul este o afecțiune sistemică, autoimună și nu este contagios. În România această boală afectează aproximativ 400.000 de persoane, de orice vârstă și orice sex, în timp ce la nivel mondial afectează aproximativ 4% din populația globului.

Conform statisticilor, pacienții cu psoriazis sunt deseori marginalizați social și se confruntă adeseori în viața de zi cu zi cu probleme care le afectează calitatea vieții și îi determină să se izoleze. Astfel, 47% dintre persoanele care trăiesc cu psoriazis moderat și sever au declarat că au fost afectate mai mult de frica de ceea ce vor crede alții despre boala lor decât de provocările fizice asociate cu boala. În același timp, de trei ori mai mulți pacienți cu psoriazis sever relatează relații sociale alterate comparativ cu persoanele sănătoase iar numărul celor care își pierd locul de muncă din cauza acestei boli este de cinci ori mai mare decât în cazul unor persoane sănătoase. Poate tocmai din acest motiv, 5,5% dintre pacienții cu psoriazis au avut tentative de suicid în comparație cu o rată de 2,4%-3,3% pentru alți bolnavi.

În sprijinul persoanelor afectate psoriazis, Societatea Română de Dermatologie și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune au demarat anul acesta campania 'Stop prejudecăților!', cu rolul de informare și educare a pacienților cu psoriazis, dar și a opiniei publice în general. Persoanele care intră în contact cu cineva care suferă de psoriazis trebuie să înțeleagă că această afecțiune este autoimună și nu se transmite prin contact sau prin atingere, de aceea nu ar trebui să se ferească de interacțiune.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.