Home Actualitate Și prorectorul Universității Petrol și Gaze se află în vizorul ANI

Și prorectorul Universității Petrol și Gaze se află în vizorul ANI

DISTRIBUIŢI

Agenția Națională de Integritate l-a reclamat la Parchet pe prorectorul Universității Petrol și Gaze din Ploiești, Liviu Dumitrașcu (foto), pentru că a omis să noteze în declarația de avere un imobil și unele venituri, pentru același motiv fiind deferit procurorilor, în luna iunie, și rectorul aceleiași Universități, Vlad Ulmanu. Dumitrașcu a intrat în vizorul ANI deoarece a menționat că deține 3/8 dintr-un apartament, fără a face dovada acestei posesii. De asemenea, inspectorii ANI au constatat că prorectorul „a uitat“ să menționeze un imobil din București deținut împreună cu soția, precum și o parte din veniturile sale obținute în anul 2007. Reprezentanții ANI au precizat că în urma nedepunerii declarațiilor de avere și de interese în termenele prevăzute de lege, Liviu Dumitrașcu a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, iar procedura de control a fost declanșată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 54, alin. (1) din Legea nr. 144/2007.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.