
Unul dintre cei mai constanți jucători din Liga I, Mugurel Buga, și-a serbat, ieri, ce-a de-a 35-a aniversare, vârstă la care mulți fotbaliști au agățat ghetele în cui sau se gândesc serios să o facă. Nu este și cazul atacantului lui FC Brașov, care i-a asigurat pe suporteri că va continua să intre pe teren, însă numai până în momentul când acest lucru va fi de folos echipei de sub Tâmpa. „Îmi doresc de ziua mea să fiu sănătos, atât eu cât și familia mea. În plan profesional vreau să câștigăm cât mai multe partide cu FC Brașov în acest campionat, indiferent că marchez eu sau altcineva. De asemenea, acum, când am ajuns la o vârstă respectabilă pentru un jucător de fotbal, nu pot să nu mă mândresc cu faptul că am posibilitatea să-mi închei cariera la echipa care m-a format ca om și fotbalist și care m-a lansat în fotbalul mare. Suporterii lui FC Brașov să stea liniștiți, că nu mă retrag anul acesta! Mă simt bine și în formă și atâta vreme cât sunt folositor echipei, am să fiu pe teren”, a declarat Mugurel Buga.
Foto: www.fcbrasov.ro
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















