Congresul extraordinar al Federatiei Internationale de Scrima (FIE) a decis sambata, la Lisabona, ca proba feminina de floreta pe echipe sa fie exclusa din programul Jocurilor Olimpice din 2004, de la Atena, in locul acesteia urmand sa fie introdusa proba feminina individuala de sabie, informeaza AFP. Aceasta hotarare a fost votata de 59 dintre delegatii prezenti la congresul FIE, in timp ce 23 dintre acestia au votat impotriva. Doi delegati s-au abtinut de la vot. -Decizia nu este valabila decat pentru Jocurile Olimpice de la Atena. In vederea Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 2008, vom studia problema impreuna cu responsabilii Comitetului International Olimpic. Dorim sa fie introdusa o proba mixta-, a declarat presedintele Federatiei Internationale de Scrima, Rene Roch.
Conducerea FIE studiaza de mai mult timp problema includerii sabiei feminine individuale la Jocurile Olimpice, fara a fi marit numarul probelor, respectiv 10. Congresul FIE a ales, in luna decembrie 2001, la Havana, introducerea unei probe mixte pe echipe, astfel incat sa nu se renunte la nici o arma. Dar Thomas Bach, fost scrimer, in prezent vicepresedinte al CIO, a respins aceasta alegere. La Congresul din luna aprilie, din Antalya, FIE a decis, prin tragere la sorti, excluderea din programul JO a probei feminine de floreta pe echipe si a celei masculine de sabie pe echipe. Astfel, au fost eliberate doua locuri, pentru introducerea probei feminine de sabie, individual si pe echipe. Floretistele si sabrerii au protestat fata de aceasta decizie, boicotand mai multe turnee de Cupa Mondiala.
-Cred ca sabia este arma cea mai mediatizata, iar floreta cea mai putin interesanta. Scrima trebuie sa evolueze. Un sport nu poate ramane conservator-, a declarat Rene Roch, fost sabrer. Presedintele FIE a recunoscut ca delegatii la Congres nu au tinut cont de parerea scrimerilor de inalt nivel. -Am trimis 4.900 de chestionare, dar nu am primit decat 270 de raspunsuri. Nu a fost suficient-, a spus Roch. Presedintele FIE a precizat ca proba de sabie pe echipe mixte, programata vineri, in ultima zi a Campionatelor Mondiale de la Lisabona, nu este oficiala.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















