Peste 500 de sindicalisti de la Combinatul Siderurgic Resita au participat ieri la un mars de protest, urmat de un miting in fata Prefecturii Caras-Severin, ca urmare a amanarii intrunirii AGA, care urma sa analizeze modalitatea de acordare a noi ajutoare sociale.
-Intrunirea AGA, amanata de catre APAPS
O delegatie a sindicalistilor s-a intalnit cu subprefectul Enache Barbu si i-a inmanat o nota adresata Guvernului, prin care se solicita acordarea a noi ajutoare sociale, iar o delegatie a sindicatului Vatra urma sa plece spre Bucuresti, pentru a sustine acordarea unui ajutor social lunar de trei milioane de lei, pentru fiecare salariat, pana in momentul reluarii productiei. Potrivit liderului sindicatului Vatra, Iancu Muhu, intrunirea AGA, care era programata pentru 16 august, a fost amanata de reprezentatii APAPS, deoarece anuntul de convocare nu a fost publicat in -Monitorul Oficial- cu 15 zile inainte de data stabilita, asa cum prevede legea. Sindicatul Vatra considera ca vinovati de tergiversarea solutionarii crizei CSR sunt premierul Adrian Nastase si consilierul acestuia, Eugen Dijmarescu.
-Nu vrem sa fim cersetori-
Muhu a avertizat ca, in prezent, situatia de la CSR a ajuns necontrolabila, din cauza -nepasarii, stresului si a genocidului pe care Guvernul Nastase l-a provocat la CSR, prin infometarea celor 3.000 de angajati-. -Daca nici directorii nu mai vin in uzina, nu este de mirare ca s-au furat peste 400 de metri de cale ferata si chiar un strung dintr-o hala-, a precizat Muhu. Muhu a mai spus ca sindicatul Vatra ar fi de acord ca angajatii sa munceasca pentru 75% din salarii, doar -sa nu mai fie tratati drept cersetori care cer in fiecare luna ajutoare sociale-. Vasile Enea, liderul de sindicat al sectorului hidroenergetic din CSR, a anuntat, la randul sau, ca nu este exclus ca, incepand de marti, sa fie intrerupta din nou activitatea la centralele de la Valiug si Crainicel, salariatii fiind nemultumiti ca nu le-a fost platita inca o parte a salariilor restante.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















