
Actrița Diana Dumitrescu (29 ani) debordează de sinceritate. Vedeta a mărturisit că după cinci ani de relație cu soțul ei, producătorul Ducu Ion, pasiunea de la începutul legăturii s-a stins. În prezent, relația dintre ei trece atât prin perioade bune, cât și mai proaste, însă printr-o comunicare eficientă, cei doi reușesc să treacă cu brio peste greutăți.
„Eu și Ducu avem o relație normală. Ne înțelegem bine, dar, ca în orice cuplu, mai există și conflicte. Este normal să avem perioade mai bune și perioade mai proaste. De fiecare dată când avem o problemă comunicăm foarte mult, suntem sinceri unul față de celălalt. Prin acest mod ne întreținem relația. Suntem împreună de cinci ani și nu mai e focul de la început, pasiunea aia s-a stins, dar avem o relație bazată pe sinceritate. Știi cum e, Dumnezeu cu mila și sper ca relația noastră să țină cât mai mult", a declarat vedeta pentru Ring.
Cei doi sunt căsătoriți din 2009 și au declarat că își doresc un copil cât mai curând posibil. Aceștia vor o fetiță și mărturisesc că și-au propus să fie niște părinți permisivi.
Andreea Vîrîci
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















