Home Actualitate Schisma, o noua diversiune a Patriarhiei Ruse impotriva Bisericii Romane

Schisma, o noua diversiune a Patriarhiei Ruse impotriva Bisericii Romane

DISTRIBUIŢI


Dupa ce au esuat toate actiunile de impiedicare a infiintari a Mitropoliei Basarabiei sub fireasca subordonare canonica a Bisericii Ortodoxe Romane, Patriarhia Rusa aplica acum o noua strategie. Este vorba despre actiuni care nu au nici o legatura cu canoanele bisericesti, Patriarhia Rusa pretandu-se la tot felul de diversiuni, actiuni de discreditare, de compromitere sau amenintari mai mult sau mai putin fatise. Se incearca, astfel, sa se limiteze cat mai mult efectele hotararii date, anul acesta, de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), prin care Guvernul pro-rus al Republicii Moldova era obligat sa accepte reinfiintarea Mitropoliei Basarabiei. Practic, festivitatile fastuoase pregatite cu ocazia jubileului de 50 de ani al rusofilului mitropolit al Chisinaului si al intregii Moldove, Vladimir, par a fi o actiune organizata special pentru astfel de -slujbe- neortodoxe.

Atac la Biserica Ortodoxa Romana

Aflat in fruntea unei puternice delegatii, trimise in capitala Republicii Moldova de patriarhul Moscovei si intregii Rusii, Alexei al II-lea, mitropolitul Smolenskului si Kaliningradului, Kiril, a fost cel care a coordonat actiunile antiromanesti. -Noi consideram crearea asa-numitei Mitropolii a Basarabiei pe teritoriul Moldovei drept o schisma bisericeasca-, declara acesta intr-o conferinta de presa, considerand, in acelasi timp, ca formarea unei eparhii pe teritoriul unei alte eparhii este o faradelege bisericeasca.

Ordin de evitarea a lacasurilor Mitropoliei Basarabiei

Din arsenalul declaratiilor concepute in Rusia, Prea Fericitul Kiril a mai spus ca reactivarea Mitropoliei Basarabiei are -o singura explicatie si aceasta este una marcata de pacat. Poate fi vorba nu de o oportunitate bisericeasca, nu despre mantuirea oamenilor, ci despre o politica, astfel creandu-se un precedent grav-. Inaltul ierarh a mentionat ca ideea schismei a aparut in Romania, de unde a si fost importata, si a chemat clerul si societatea sa evite lacasurile Mitropoliei Basarabiei. In acelasi timp, referindu-se la faptul ca in chestiunea Mitropoliei Basarabiei nu s-ar fi tinut cont de canoane, Kiril a mai declarat, fara sa aprecieze daca este un avertisment sau o constatare, ca -daca regulile bisericesti sunt incalcate in asemenea mod, cei care le incalca vor avea de suferit din aceasta cauza-.

Solutie ruseasca: doar o -reprezentanta BOR la Chisinau-

In acelasi context, mitropolitul Kiril anunta cu nonsalanta ca Patriarhia Rusa a propus Bisericii Ortodoxe Romane sa deschida o reprezentanta la Chisinau. -Am trimis, in nenumarate randuri, scrisori la Bucuresti, chiar adresate personal de Patriarhul Aleksei Patriarhului Teoctist, cu rugamintea de a relua dialogul, dar nu am primit nici un raspuns si cazul a fost trimis in judecata. Regretam ca Patriarhia Romana a refuzat un dialog fratesc, dar pe de alta parte ramanem deschisi pentru orice contacte si colaborare cu Biserica Ortodoxa Romana pentru a rezolva aceasta problema-, a afirmat el.

-O actiune politica ruseasca-

Surse din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care au tinut sa-si pastreze anonimatul din cauza -dictaturii comuniste- de la Chisinau, au calificat actiunile -Bisericii surori- ca fiind pur politice, iar acuzatiile aduse Bisericii Ortodoxe Romane sunt considerateo diversiune. In sprijinul acestor afirmatii, s-a amintit ca la ultima intalnire dintre Patriarhia Romana si cea Rusa, care a avut loc la Chisinau, ultima a promis ca va comunica data si locul urmatoarei runde de negocieri. – Patriarhia Rusiei nu si-a tinut fagaduiala, astfel ca afirmatiile mitropolitului Kiril, cum ca BOR a refuzat dialogul, vedeti, nu sunt adevarate-.

In ceea ce priveste -schisma-, ni s-a pus ca Biserica Rusa are mari probleme de unitate, mai multe Biserici din cadrul ei dorind sa se rupa si sa devina independente. Este cazul Ucrainei.

Pe de alta parte, la Patriarhia Romaniei, ieri, inca nu se intocmise un punct de vedere oficial, pentru acest lucru fiind nevoie de -chibzuinta-, cum ni s-a spus de la secretariatul Patriarhiei.

Vlad Cubreacov: -Traditii ale imperialismului rusesc-

Solicitat de publicatia moldoveneasca -Tara- sa comenteze declaratiile ierarhului rus, deputatul PPCD Vlad Cubreacov, consilier al Mitropoliei Basarabiei, a spus ca declaratiile acestuia se inscriu in randul celor mai -urate traditii ale imperialismului rusesc-. -Regretam faptul ca inaltul ierarh rus confunda unitatea de credinta cu unitatea administrativa. Pentru a fi cu totii ortodocsi, nu este neaparat nevoie sa fim condusi de Moscova. Din pacate, Mitropolitul Kiril tradeaza un mod de gandire politic secular si strain modului de gandire crestin, care decurge din litera si spiritul evanghelic-, a conchis Cubreacov.

Intre KGB si Dumnezeu

Site-uri neoficiale din R. Moldova abunda de informatii legate de acest subiect: Mitropolia Basarabiei. Vom spicui dintr-o lucrare publicata pe siteul www.intelnet. md, in care se spune ca -este evident ca autoritatile bisericesti ruse, legate puternic de aparatul de stat, se tem de pierderea influentei asupra populatiei.

Patriarhul Rusiei, Alexei, pe numele sau laic Ridiger, a servit aproape 25 de ani in cadrul Directiei a 5-a a KGB. Ca agent acoperit, Ridiger, care a lucrat din 1964 pana in 1987 in administratia Patriarhiei Ruse, purta numele de Drozdov – mierla, in limba rusa -, si activitatea sa consta in transferarea banilor stransi de biserica in fondul PCUS si in asa-numitul -fond al Pacii- creat de sovietici pentru sustinerea unor actiuni de propaganda impotriva NATO.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.