Viorel Hizo nu mai este, începând de ieri, antrenorul Rapidului. Președintele CA al giuleștenilor, Ion Taban, a anunțat că „Dulăul“ nu s-a opus rezilierii pe cale amiabilă a contractului. „Așa cum ne așteptam, n-au fost probleme în ceea ce privește rezilierea. Am reziliat contractul pe cale amiabilă. Domnul Hizo era la zi cu banii, nu aveam restanțe la dânsul. S-a semnat și s-a încheiat de comun acord relația contractuală, clubul nu mai are nimic de plată față de domnul Hizo“, a declarat oficialul rapidist.
Locul acestuia pe banca tehnică va fi ocupat, până la finele turului, de Nae Manea, care a condus echipa de pe margine și la meciul cu Oțelul, câștigat cu 3-0. „Indiferent de rezultate sau de ce se va întâmpla, domnul Manea rămâne în funcție până la finalul turului. În pauza din iarnă, tragem linie și vedem ce decizie luăm. Până atunci nu se pune problema să mai facem modificări în structura stafului tehnic“, a încheiat Taban.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















