Constructorul de motoare pentru aeronave Rolls-Royce, ale carui actiuni au inregistrat ieri una dintre cele mai puternice cresteri la bursa din Londra, a anuntat pentru primul semestru o scadere a profitului impozabil la 104 milioane de lire sterline (159 milioane de dolari), comparativ cu nivelul de 190 milioane de lire, atins in perioada corespunzatoare a exercitiului anterior, transmite Reuters. In ciuda acestui declin, imputabil crizei financiare care afecteaza sectorul aeronautic dupa 11 septembrie 2001, rezultatul este superior valorii de 100 milioane de lire sterline, prognozata de analisti. Compania a estimat ca datoria sa medie neta va fi usor inferioara previziunilor, in ciuda majorarii la 990 milioane de lire sterline in primul semestru, comparativ cu 940 milioane de lire in primele sase luni ale anului trecut. Comenzile ferme inregistrate de Rolls-Royce au atins nivelul record de 16,7 miliarde de lire sterline, a precizat compania, care a mai consemnat si comenzi preliminare in valoare de 1,9 miliarde de lire sterline.
De asemenea, Rolls-Royce a apreciat ca este in masura sa atinga obiectivul unor economii anuale de costuri de 250 milioane de lire sterline, dupa ce a anuntat, in octombrie, disponibilizarea a 5.000 de angajati.
Totodata, grupul a indicat ca situatia actuala a pietelor financiare l-ar putea obliga sa inscrie o cheltuiala suplimentara de 35 milioane de lire sterline in bilantul din 2003, aferenta reevaluarii fondului sau de pensii.
Rezultatele Rolls-Royce au fost primite extrem de favorabil la bursa din Londra, unde actiunile companiei au urcat, in prima parte a sedintei de joi, cu peste 10%, dupa ce au incheiat tranzactiile de miercuri la un pret de 134 pence. Pe baza acestei cotatii, valoarea companiei este de aproximativ 2,2 miliarde de lire sterline.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















