Armata română în revoluția din decembrie 1989 (III)

Imediat după decretarea stării de necesitate în contextul manifestațiilor de stradă izbucnite la Timișoara în ziua de 17 decembrie 1989, toate unitățile aparținând MApN-ului au primit succesiv, până la orele 15.15, indicativul alarmei de exercițiu și, începând cu orele 18.00, pe cel al alarmei de luptă parțiale. Astfel că, după această oră, în toate unitățile și subunitățile militare, efectivele se aflau pe locurile de adunare cu materialele, cu muniția și cu tehnica de luptă asupra lor, pentru a trece la îndeplinirea misiunilor de luptă. În intervalul 16-17 decembrie 1989, majoritatea ordinelor privind alarmarea unităților au fost date verbal de general-colonelul Vasile Milea direct celor implicați. Practic, transformarea armatei în principala forță de represiune a avut la bază ordinul emis de către ministrul apărării naționale, cunoscut sub indicativul „Precizările în 14 puncte ale generalului Milea“.

Un ordin alambicat și criminal?

În legătură cu acest ordin, există următoarele certitudini: autorul lui este, cu siguranță, generalul, iar cel care l-a transmis inițial către toate unitățile militare a fost general-locotenentul Nicolae Eftimescu. În privința orei de transmitere sunt numeroase incertitudini, existând, potrivit cercetătorului Remus Macovei, cel puțin trei variante ale ordinului lui Milea, care a suferit modificări succesive în momentul când a fost transmis la marile unități din subordinea Armatelor și Comandamentelor de Armă. Pe de altă parte, caracterul criminal al acestui ordin rezidă din cel puțin două puncte de vedere: primul identifică inamicul armatei cu demonstranții din stradă și al doilea aspect preconizează deschiderea focului împotriva celor care încălcau prevederile legale privind uzul de armă. Astfel, toți militarii din marile unități și subunități trebuiau să acționeze precum infanteriștii – geniștii, tanchiștii, aviatorii, dar nu la frontieră împotriva inamicului extern, ci în localitățile unde aveau loc manifestații de protest împotriva regimului Ceaușescu.

Dilemele ascunse în ordinele represiunii?

La rândul lor, ofițerii din cadrul conducerii centrale a MApN-ului nu au avut încredere în toate categoriile de militari, fapt dovedit de aceste precizări. Astfel că, în afara unităților, toți ofițerii au purtat pistol și muniție în conformitate cu uzanțele normelor de înzestrare. În schimb, subofițerii și maiștrii militari au fost înarmați, fără a avea dreptul la muniție. În acest context, ipoteza diferendelor dintre ministrul apărării și comandanții marilor unități și subunități în privința modului de păstrare a muniției capătă veridicitate. Ministrul și comandantul Marinei Militare au prevăzut că demonstranții vor dispune în fruntea grupurilor copii și femei, astfel încât tuturor li se ordonă să manevreze coloanele de manifestanți pe flancuri și-n spate, utilizându-se străzile laterale.

Omisiunea lui Milea…

Din analiza ulterioară a acestui ordin se constată că Vasile Milea omisese câteva probleme deosebit de importante cu privire la dispunerea grupurilor de militari care au tras asupra mulțimii, respectând totodată indicativul de luptă. De pildă, la Armata a 4-a nu se precizează componența coloanelor și nici amplasamentele trupelor care au realizat represiunea. Vrem, nu vrem, decembrie 1989 a reprezentat un moment de răscruce pentru militarii MApN-ului în fața războiului de gherilă urbană, precum și a provocărilor de tot felul, pentru determinarea acestora de a riposta violent prin foc armat deschis cu muniția de luptă aferentă. După 20 de ani, rămân de rezolvat multe chestiuni cu privire la realitățile din teren unde au acționat trupele MApN-ului, precum și la maniera de represiune. În fața diferitelor scenarii și intoxicări mediatice, un lucru este cert: armata a fost pionul care a accelerat declanșarea evenimentelor ulterioare, întrucât manifestanții nu s-au retras din fața ploii de gloanțe și cartușe de război trase de pe tancuri și TAB-uri. (Va urma)