
Arabia Saudită a executat sâmbătă 47 de persoane acuzate de terorism, printre care și un proeminent lider religios musulman șiit, Nimr al-Nimr, a anunțat Ministerul de Interne saudit într-un comunicat de presă, transmite agenția de presă Reuters.
Majoritatea celor executați — 45 de saudiți, un cetățean din Egipt și un altul din Ciad — au fost implicați într-o serie de atacuri comise de rețeaua teroristă Al Qaida între anii 2003-2006, se menționează în comunicatul de presă citat. Iranul, majoritar șiit, a avertizat că executarea lui al-Nimr „va costa scump Arabia Saudită”, amintește Reuters, citată de Agerpres.
Agenția DPA relatează că, în octombrie, un înalt tribunal saudit a confirmat pedeapsa cu moartea împotriva lui Al-Nimr, în vârstă de 55 de ani, acesta fiind acuzat de incitare la conflict religios într-o țară majoritar sunită. În trecut, Al-Nimr a militat pentru sporirea drepturilor minorității șiite, care reprezintă 15% din populația saudită. Nepotul acestuia, Ali al-Nimr, care era minor în momentul arestării, nu figurează printre persoanele executate, menționează AFP.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















