La muncă! Gata cu distracția. A început un nou an și un nou cod fiscal cu scăderi de taxe generale, cu măriri de taxe locale și individuale. Să vedem cum ne descurcăm. A început și un nou an electoral iar aici lucrurile par încurcate. În sondaje dar și la DNA, PNL și PSD merg cap la cap (40%) și probabil că va fi nevoie de un tie-break pentru a vedea cine câștigă acest duel al mediocrităților care se tot resetează în zadar. Până atunci s-au distrat și ele cum au putut: cei de la Ghițătv s-au gândit că după ce au masacrat știrile iar politicienii au masacrat legile, e cazul să facă pace și să masacreze împreună cântece populare celebre. Operațiunea a reușit. Când le auzeai pe realizatoarele tv chiuind și pe Liviu Pop mormăind „aseară ți-am luat cercei” (și-acum ești la Beci cu ei) parcă ți se făcea dor de emisiunile crâncene în care Iohannis, Ponta și Băsescu (deși plecați care-ncotro) urzeau planuri politice diabolice și coceau alianțe neașteptate pentru cucerirea puterii – lucru care te făcea să crezi că ai deschis televizorul cu un an mai târziu. Una din alianțele astfel citate, cea între Băsescu și Becali, suna cam așa: „domnule Becali, ce i-ați spune lui Băsescu (diferență subtilă, doar Becali e domn fiindcă a făcut Beciul Domnesc) dacă v-ar cere sprijinul?”. Urma răspunsul marelui domn: „l-aș întreba ești om al bisericii? dacă ești, trebuie să știi crezul și psalmul 50 și sigur nu le știe, eu vreau să fac ceva ce n-a făcut nimeni pe lume, partidul Familia Ortodoxă, cu oameni cu studii superioare dar nu spun dinainte că aude diavolul și-și bagă coada”. Dar Becali n-a fost singurul la care televiziunile au făcut coadă. Și actorul Dan Puric a ținut slujbe prin toate studiourile – făcând și minuni: la un moment dat era simultan și la A3 și la Realitatea. Credința te înmulțește. Dar și funcția. Dl. Vasile Dâncu, vicepremier și noua speranță a PSD după „resetare” a găsit explicația sterilității politice actuale: „noi am avut după ‘89 obsesia trecutului, ce-ați făcut în ultimii cinci ani, în ultimii 25 de ani și n-am privit spre viitor în care am fi încăput cu toții, am avut și obsesia cine a colaborat cu securitatea, cu comunismul, care a fost împinsă prea mult timp și a creat tabere artificiale”. Între victime și călăi. Bizară gândire! Dar ce trebuia să facem după o dictatură? Să zicem gata, stați liniștiți la locurile voastre, mergem înainte, din aDâncu‘ inimii, FSN și minerii. Reiese căși acum am face bine să nu împingem prea departe obsesia cu corupția. Ce-a fost în ultimii 25 de ani a fost, cine a furat, a furat (sigur a și colaborat), acum hai în viitor cu toții, păgubașii și cu hoții. Uite că Dâncu ne-a lămurit: s-a dus și „revoluția” asta. Au și furat-o.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















