Deces
Antrenorul emerit Gheorghe Timar a incetat din viata la varsta de 69 de ani. Anuntul a fost facut de Asociatia Municipala de Fotbal Bucuresti, unde fostul tehnician avea calitatea de membru al Biroului Executiv, fiind reprezentantul structurilor sportive cu activitate exclusiva de copii si juniori din Bucuresti. Originar din Hateg, Timar a jucat fotbal la grupele de juniori Stiinta Timisoara si Vestitorul Bucuresti. In 1962 a devenit tehnician si a lucrat doar la Dinamo, cu exceptia returului sezonului *73-*74, cand a antrenat Progresul Braila.
Surpriza
In prima partida din cadrul grupei rosii a Masters-ului de la Shanghai, James Blake a reusit sa produca o surpriza de proportii, prin victoria repurtata impotriva favoritului grupei, spaniolul Rafael Nadal, numarul doi in clasamentul mondial, cu scorul de 6-4, 7-6 (7-0). Americanul James Blake este debutant intr-un turneu de tip Masters. Spaniolul nu a reusit sa faca o partida in forta, asa cum isi obisnuise fanii, servele sale fiind neasteptat de neinspirate si lipsite de viteza. Pentru a accede in semifinale, Nadal este obligat sa-l invinga pe numarul trei mondial, Nikolai Davydenko.
Excludere
Atacantul Sabin Ilie a fost exclus ieri din lotul formatiei UTA Arad, din cauza scandalului dintr-un club de noapte in care acesta a fost implicat dupa partida de sambata, pe care aradenii au castigat-o cu scorul de 3-0 in fata Jiului Petrosani. Conducerea UTA a luat aceasta decizie, considerand ca Sabin Ilie a -adus prejudicii de imagine clubului-. Atacantul a fost surprins in aceesi seara de catre un echipaj de politie conducand sub influenta bauturilor alcoolice.
Aur
Judoka Alina Dumitru a reusit sa castige medalia de aur, la categoria 48 de kilograme, la Turneul International A, organizat in China, la care au participat 190 de sportivi din 21 de tari. Alina Dumitru a izbutit chiar performanta de a termina neinvinsa acest turneu, trecandu-si in palmares victorii impotriva unor sportive din Germania, China si Japonia. La categoria 52 de kilograme, Ioana Aluas a cucerit medalia de bronz, iar la concursul masculin, Claudiu Bastea s-a clasat pe locul al saptelea, la categoria 73 de kilograme.
Obiectiv
Antrenorul lotului de box feminin, Adrian Lacatus, a declarat ca obiectivul delegatiei Romaniei la Campionatele Mondiale de box de la New Delhi este obtinerea a cel putin unei medalii. Romania va fi reprezentata la CM de sapte pugiliste: Steluta Duta (categoria 46 kg), Camelia Negrea (48 kg), Lidia Ion (50 kg), Mihaela Cijevschi Lacatus (57 kg), Florina Popa (60 kg), Luminita Turcin (70 kg) si Adriana Hossu (86 kg). Lotul va pleca spre India miercuri dimineata, cu avionul, pe ruta Bucuresti – Amsterdam – New Dehli. Campionatul Mondial de box feminin se va desfasura in perioada 17-24 noiembrie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















