Comitetul International Olimpic (CIO) a confirmat faptul ca turneul de scrima din cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena, din anul 2004, va include sase probe individuale si patru pe echipe, informeaza AFP. Cele sase probe individuale sunt cele de floreta, sabie si spada, atat la feminin, cat si la masculin, in timp ce in competitia pe perechi, la feminin se va desfasura proba de spada, iar la masculin va avea loc cate o competitie pentru toate cele trei arme. Membrii Comisiei CIO responsabile cu programul Jocurilor Olimpice au dat publicitatii motivele pentru care au recomandat introducerea sau excluderea anumitor discipline sportive in vederea editiilor viitoare ale competitiei olimpice. Astfel, comisia CIO a recomandat introducerea in programul olimpic a golfului, deoarece este un sport usor de inteles si de urmarit, care se bucura de un interes larg din partea publicului si televiziunilor. Rugbyul in sapte a fost recomandat datorita audientei de care se bucura.
Comisia a propus excluderea din programul olimpic a urmatoarelor sporturi si discipline: baseball si softball (popularitate limitata in anumite tari); pentatlonul modern (participare scazuta, costurile practicarii acestui sport sunt foarte ridicate); kaiac-canoe (costul ridicat al instalatiilor si utilizarea limitata a acestora in tarile in care acest sport nu este dezvoltat); concursul de echitatie (costul ridicat al organizarii, pericol pentru jochei si cai); proba de mars din competitia de atletism (dificultati in stabilirea corectitudinii pasilor, motiv pentru care imaginea acestei discipline s-a inrautatit in ultima perioada).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















