Pichet
Aproximativ 50 de persoane, membre ale CNS Cartel Alfa – filiala Cluj si sindicatelor afiliate, au pichetat ieri, Prefectura Cluj, protestand fata de majorarea preturilor la utilitati. Protestatarii sunt nemultumiti de cresterea preturilor la utilitati si au cerut majorarea valorii punctului de pensie cu cel putin 50% si a salariului minim garantat pe economie la 450 RON, incepand cu 1 ianuarie 2007 si 570 RON la 1 ianuarie 2008. Reprezentantii prefecturii au transmis lista cu revendicarile protestatarilor, spre solutionare, Ministerului Administratiei si Internelor, precum si Departamentului pentru Dialog Social din cadrul Guvernului Romaniei. (IS)
Proteste
Sindicalistii din invatamant au anuntat ca vor organiza proteste in perioada imediat urmatoare. Demersul sindicalisitilor vine ca urmare a respingerii amendamentul prin care se asigura cresterea salariilor de 22% in 2007. Organizatiile sindicale au stabilit ca in ziua in care se vor discuta in parlament amendamentele la Legea Bugetului pentru 2007, sa se organizeze in scoli o greva japoneza de o zi. De asemenea, sindicalistii au hotarat sa stranga semnaturi pentru demiterea ministrului educatiei, Mihail Hardau. (Amos News)
Majorari
Costurile proiectului privind constructia unei parcari subterane in zona Garii de Nord se ridica la 42 milioane euro, suma cu peste 70% mai mare decat nivelul stabilit in anul 2000, cand reprezentantii autoritatilor locale estimau ca valoarea totala a investitiei se va ridica la 24,35 milioane euro.
Oficialii Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) afirma ca investitia va fi actualizata prin corelarea indicatorilor tehnico-economici cu preturile actuale. Mediafax
Viroza
Gradinita PP 20 din Arad va fi inchisa incepand de azi, dupa ce mai multi copii au prezentat forme severe de viroza, fapt care a dus la moartea unui copil de trei ani, informeaza Amos News. Potrivit Sefului Laboratorului de Medicina Legala, Stelian Crisan, autopsia a relevat ca decesul copilului a fost cauzat de o viroza hipertoxica, cu determinari capilaro-toxice si hemoragie cortico-suprarenala. Ieri, sase copii de la aceeasi unitate au fost internati la Spitalul Judetean Arad, dupa ce au prezentat simptome de viroze hipertoxica. Conducerea Autoritatii de Sanatate Publica Arad a decis ca gradinita sa fie inchisa pentru a fi dezinfectata. A.P.
Reabilitari
Statuia lui Matei Corvin din Cluj, Biserica-Cetate unitariana din localitatea Darju si Castelul din Lazarea, ambele judetul Harghita vor fi reabilitate cu fonduri alocate in comun de Guvernul Romaniei si al Ungariei. Hotararea a fost luata de autoritati in sedinta comuna a guvernelor celor doua state de la Budapesta. Monumentele istorice fac parte din programul general de reabilitare a unor bunuri imobile inscrise in Programul de colaborare intre Ministerul Culturii si Cultelor din Romania si Ministerul Patrimoniului Cultural National din Ungaria. (IS)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















