
Omul de televiziune Mircea Badea dă semne că ar vrea să renunțe la statutul de burlac, potrivit eMulte. Astfel, conform sursei citate, în primăvară se anunță o mare nuntă ai cărei protagoniști vor fi Mircea Badea și, evident, „fotomodela“, Carmen Brumă. Cei care au făcut dezvăluirea privind posibilul mariaj sunt colegii de trust ai „fotomodelei“. Aceștia au declarat că prezentatoarea știrilor sportive este foarte veselă în ultimul timp tocmai pentru că, în sfârșit, Mircea Badea s-a hotărât să-i ceară mâna. De altfel, Carmen Brumă nu a negat deloc vestea când a fost contactată telefonic de jurnaliști. Cu toate acestea, ea nu a vrut să comenteze pe marginea subiectului, susținând că cel mai bine la întrebări ar putea răspunde PR postului TV la care activează. Cu toate că cei doi prezentatori lucrează la trusturi de televiziune rivale, nimic și nimeni nu i-a împiedicat să formeze, de câțiva ani, unul din cele mai frumoase cupluri din showbizul românesc! Astfel că și noi le dorim casă de piatră, dacă este cazul!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















