
Președintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au stabilit parametrii unui nou acord de finanțare, de tip preventiv, cu Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional.
Băsescu, Boc, Ialomițianu au fost, ieri, la BNR pentru a discuta cu Isărescu și conducerea executivă a băncii centrale, în cadrul unei întâlniri de lucru.
În cursul întâlnirii a fost analizat stadiul derulării acordurilor de finanțare externă încheiate cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare internaționale.
"În acest context, a fost evidențiat faptul că, pentru reluarea creșterii economice pe o bază sănătoasă, este esențială continuarea consolidării fiscale și a reformelor structurale, astfel încât implementarea obiectivelor pe termen mediu să asigure un proces sustenabil de convergență nominală și reală cu Uniunea Europeană", potrivit unui comunicat al BNR.
Întâlnirea de la BNR a început la ora 11:00 și s-a încheiat în jurul orei 12:30.
România a încheiat în primăvara anului 2009 un acord de finanțare externă pe doi ani cu FMI, Uniunea Europeană și Banca Mondială, în valoare totală de aproximativ 20 miliarde euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















