Liberalii -revolueaza-

Intrebarea cea mai potrivita pentru a spulbera nedumeririle multora dintre cei care privesc cu un oarecare interes lumea politica romaneasca ar fi: cine sunt liberalii? Raspunsul firesc ar fi: cei care fac parte din Partidul National Liberal. Si, pentru a merge cu logica pana la capat, cei mai reprezentativi dintre acestia fac parte, normal, din structurile de conducere ale partidului. Buuun, sa ne uitam acum pe harta liberala. Pe site-ul oficial gasim doua informatii pretioase: Calin Popescu Tariceanu este prim-ministru al Romaniei, presedinte al PNL si vice-presedinte al Partidului European Liberal Democrat. La rubrica separata se afla Dan Stefan Motreanu, secretar general al PNL. Sa intrebam pe strada cine e un reprezentant cunoscut al liberalilor, adica sa facem si noi un -vox pop-. Credeti ca ghiceste cineva pe marele secretar general? Sau recita cu ochii inchisi membrii Biroului Permanent Central? Exista doar cateva nume care retin atentia viitorului electorat mai mult de o secunda. Dar daca scrie acolo, negru pe alb si pixel pe ecran, inseamna ca e important, nu? -Parca era si unul, Varujan Vosganian, numele suna cunoscut, o fi comisarul european? Dar nu mai stiu, s-ar putea sa ma insel-. O confesiune plauzibila a unui intervievat ad-hoc!

Ma indoiesc ca toata lumea a auzit de Valeriu Stoica sau ca il asociaza automat cu liberalii. Dar exista suficienti votanti care ar povesti destule, si de bine, despre Theodor Stolojan si Mona Musca. Tot in asociere cu cadrul liberal. Stati un pic, daca ei nu mai sunt in partid, inseamna ca nu sunt liberali? Gheorghe Flutur si-a dat demisia din structurile de conducere ale PNL. Dar e liberal si ministru. Deocamdata. Am auzit sintagma -cel mai performant ministru-; ca o fi asa sau ba, nu stiu, dar ceva adevar trebuie sa existe, nu degeaba l-a tinut premierul in functie dupa scandalul cu gripa aviara. Nume ar mai fi, si de primari si de parlamentari, care functioneaza intr-un fel in randurile liberalilor oficiosi, dar trag mai mult la platforma sau, mai exact, la liderii acestora.

Actiunile din ultima vreme in care au fost implicati disidentii liberali si numarul in crestere al simpatizantilor platformisti aduc cu stilul heirupist american, atat de bine sintetizat de expresia -to jump on the bandwagon-. Dincolo de asemanarea platformei cu vagonul, si a saritului cu adeziunea, nu e o intamplare ca discursul se centreaza in jurul temei alegerilor, pe care unii le anticipeaza, altii le doresc, iar de care ceilalti nici nu vor sa auda. Momentul pare din nou favorabil pentru Traian Basescu. Acesta poate sa scape de guvernul Tariceanu si sa se opreasca, sau sa mearga pana la capat cu anticipatele. Conform constitutiei, guvernul poate fi demis de parlament daca o motiune de cenzura este votata de majoritatea simpla a parlamentarilor. Anticipatele pot fi declansate daca, in decurs de 60 de zile, alte doua propuneri de guvern pica la votul de investitura. Doua partide vor anticipate: PRM, prin declaratiile repetate si fara echivoc ale lui Corneliu Vadim Tudor, si PD, prin vointa presedintelui (de tara sau partid). PSD si PNL sunt cu un picior in groapa si cu unul pe platforma, ca sa pastram simbolistica, deci se poate miza pe o parte a membrilor. La fel cum se poate conta si pe anumiti independenti, care ar produce diferenta necesara.

Sunt la moda caracterizarile sintetice, simple, lapidare, de obicei etichete cu un singur cuvant, genial sau neinspirat, dupa caz. Pentru situatia liberalilor nu am gasit unul care sa se potriveasca, asa ca m-am hotarat sa inventez altul: -a revolua-. Id est cuvinte precum -a evolua-, -a evalua-, -a re-evalua-, -revolut-, -revolutie-, -evolutie-, toate intr-unul singur. Nu e cea mai inteleapta alegere, recunosc. Poate gasesc liberalii un sinonim. Mi-e teama insa ca ar trebui sa inventeze o solutie si pentru situatia in care se afla. Realitatea le-o ia inainte. Ciprian Saucan