Home Economic-Financiar Saddam & Bush scumpesc benzina si in Romania

Saddam & Bush scumpesc benzina si in Romania

DISTRIBUIŢI

Declaratiile tot mai insistente din ultima vreme privind un atac militar asupra Irakului au creat deja perturbatii pe piata internationala a petrolului, determinand o crestere a cotatiei la 30 de dolari/baril. Pana acum pretul unui baril de titei a fluctuat in jurul valorii de 25 de dolari, iar depasirea pragului de 28 de dolari produce efecte in tarile importatoare de petrol. Si rafinariile din Romania prelucreaza titei din import. La o capacitate de rafinare de 10,5 milioane de tone pe an, sase milioane sunt asigurate din productia interna a Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom, iar 4,5 milioane sunt importate.

Directorul general al SNP Petrom, Ion Popa, a declarat ieri ca o decizie a conducerii companiei in privinta modificarii preturilor va fi luata in jurul datei de 15 septembrie, in functie de evolutiile pe plan international.

-Carburantii ar trebui sa se scumpeasca cu 3.000-4.000 de lei/litru-

Mai transant, reprezentantul Rompetrol, care include rafinariile Petromidia si Vega, Dinu Patriciu, afirma ca grupul pe care il reprezinta va lua o hotarare de scumpire a carburantilor la finele saptamanii in curs. -Trebuie sa luam o decizie, pentru ca se impune o adaptare a preturilor la cele practicate pe plan international. In plus, tendinta este de crestere mult mai accentuata in perioada urmatoare-. Dinu Patriciu considera ca pretul carburantilor ar trebui sa se majoreze cu circa 3.000-4.000 de lei/litru, intrucat comparativ cu nivelul lunii aprilie preturile internationale au crescut cu 55%, iar la rafinarii preturile sunt cu 10-12 de centi/litru mai mici decat ar trebui. -Nu este normal ca diferenta de pret sa fie sustinuta pe banii actionarilor-, declara oficialul Rompetrol.

Ultima majorare a pretului la carburanti a avut loc la inceputul lunii iulie, cand benzina Premium s-a scumpit cu 1.500 de lei/litru, iar motorina cu 750 de lei/litru, ca urmare a recalcularii accizei si taxei de drum. De la 1 august, SNP a ieftinit carburantii cu 100 de lei/litru, datorita aprecierii monedei nationale in raport cu euro, iar la inceputul acestei luni preturile carburantilor nu au fost modificate. In luna aprilie, cresterea rapida a pretului international al titeiului cu 11% in opt zile a condus la o crestere a carburantilor cu 800 de lei/litru. La acea data, Irakul a anuntat sistarea exporturilor de petrol pe o perioada de 30 de zile. Cresterea pretului, inregistrata la inceputul acestei saptamani, de la circa 25 de dolari/ baril la 30 de dolari, este de 20%.

SNP prelucreaza peste doua milioane de tone de titei din import

SNP Petrom prelucreaza anual circa sase milioane de tone de titei, din care circa doua milioane de tone din import si putin peste patru milioane de tone din productia interna. In strategia Ministerului Industriei si Resurselor (MIR), pana in anul 2005 este prognozata o crestere a capacitatii de rafinare la 14 milioane de tone de titei, prin cresterea importurilor. Petrom a realizat, in 2001, o cifra de afaceri de 2,78 miliarde de dolari si un profit din exploatare de 173 milioane de dolari, investitiile societatii pe anul trecut fiind de 390 milioane de dolari.

Pentru anul in curs, bugetul de venituri si cheltuieli al SNP Petrom prevede realizarea unei cifre de afaceri de circa 2,6 miliarde de dolari si obtinerea unui profit brut de aproximativ 80 milioane de dolari. De asemenea, programul de restructurare al Petrom stabileste, pentru acest an, reducerea personalului angajat pana la 57.359 de salariati. Cu o retea care cuprinde peste 450 de statii de distributie a carburantilor auto in Romania, SNP realizeaza vanzari de benzina si motorina care acopera peste 60% din piata interna de profil. Petrom extrage anual peste sase milioane de tone de titei si sase miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.