Atacul japonez de la Pearl Harbor, la 7 decembrie 1941 – acea -zi a infamiei-, dupa cum o numea presedintele Franklin D. Roosevelt – a schimbat lumea noastra pentru totdeauna. Oare peste un secol vom considera si noi atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 ca pe o alta mare schimbare a Istoriei? Sau pana in 11 septembrie 2101 ele apartin unui trecut pe jumatate uitat? In tot cazul, asa s-a intamplat cu data de 15 februarie 1898, ziua in care cuirasatul -Maine- a explodat in Portul Havana, omorand 260 de ofiteri si marinari americani. Dezastrul navei -Maine-, atribuit spaniolilor, a starnit furia intregii tari in 1898. El ne-a determinat sa intram in razboi impotriva Spaniei si acea zi a atacului parea deci menita sa devina o eterna zi a infamiei. Dar, un secol mai tarziu, cei mai multi dintre americani uitasera cele petrecute cu nava -Maine-. Astazi, 15 februarie nu mai este decat o zi ca toate celelalte.
Cu siguranta ca Pearl Harbor si 11 septembrie 2001 sunt niste atacuri, niste lovituri perfide care ni s-au dat fara nici un fel de avertisment. Dar exista niste diferente capitale. Pearl Harbor era o operatiune declansata de un stat suveran impotriva altuia. Tinta lui era marina americana, noi stiam ca era dusmanul nostru si ca vom intra intr-un razboi mondial lung si inversunat. La 11 septembrie, noi nu am fost agresati de un stat suveran. Tinta acestui atac nu erau fortele militare ale tarii, ci moralul populatiei civile. Atentatele ne-au impins la un razboi durabil intre state suverane si ostilitatile nu se vor termina in mod obligatoriu cu o capitulare oficiala. Inamicul a lovit din umbra, dupa care a fugit. Atentatele ne-au obligat sa intreprindem o actiune politieneasca impotriva conspiratorilor clandestini si impotriva tarilor care ii adapostesc pe acestia, dar nu au determinat o mobilizare generala pentru un al treilea razboi mondial.
O alta deosebire: impactul acestui atac asupra poporului american. Atacul de la Pearl Harbor a avut loc pe o insula indepartata, in mijlocul Oceanului Pacific. Actiunile Al-Qaida sunt de alta natura: ele reprezinta o violare a imaginii pe care natiunea o are despre ea insasi. Ele au provocat si un sentiment de vulnerabilitate personala, pana acum necunoscut de cei mai multi dintre americani, si s-a constatat o intensificare a -alertelor- in domeniul securitatii interne. Data viitoare cine stie unde ar putea lovi Bin Laden si banda sa de asasini? Poate chiar in coltul strazii, la centrul comercial, nu conteaza unde…? Acum, politistii observa cu un aer banuitor incaltamintea pasagerilor din aeroporturi, iar pasagerii se studiaza reciproc.
Desigur, oamenii au impresia ca lumea lor s-a schimbat pentru totdeauna. Dar aceasta impresie se va pierde oare? Totul depinde de evolutia razboiului impotriva terorismului, fapt care arata ca noi conservam o anumita capacitate de a ne decide propriul viitor. Suntem astazi confruntati aproape cu aceeasi alegere ca acum 50 de ani, la inceputul razboiului rece. In acea perioada, cateva persoane aparasera principiul de retinere pentru a raspunde ostilitatii; altii, in schimb, chemau la distrugerea URSS printr-o prima lovitura. Cu intelepciune, democratii au optat, potrivit cuvintelor lui George Kennan in 1974, pentru slabirea si dislocarea puterii sovietice la sfarsitul anilor *80, fara un al treilea razboi mondial.
Razboiul impotriva terorismului provoaca actualmente o dezbatere de acelasi fel, cu singura deosebire ca lipseste amenintarea unui inamic atat de puternic. Nu a putut fi demonstrata nici o legatura intre extremistul religios Ussama bin Laden si laicul Saddam Hussein si, daca o astfel de legatura exista, Bin Laden s-ar fi refugiat cu siguranta in Irak. Oricum ar sta lucrurile, Saddam Hussein, pentru ca se pare ca ar detine arme de distrugere in masa, este acum tinta absoluta a razboiului impotriva terorismului. El este motorul esential al -axei raului-, dupa spusele presedintelui George W. Bush. Cinstit vorbind, care axa? Irakul si Iranul se urasc, si nici unul, nici celalalt nu se sinchisesc de Coreea de Nord.
Partizanii moderni ai primei lovituri au schimbat termenul cu unul mai putin brutal – -razboi preventiv-, ceea ce de fapt este acelasi lucru. Presedintele nostru a decretat ca o -schimbare de regim- in Irak reprezinta un obiectiv national si nu trece nici o zi fara scurgeri de informatii de la Pentagon in legatura cu pregatirile militare.
Contrar Razboiului din Golf, care fusese in mare parte finantat de Arabia Saudita, Kuweit si Japonia, acesta ar fi un razboi pe care ar trebui sa-l platim noi insine si impactul asupra venitului brut si asupra economiei noastre ar fi dezastruos. In plus, ar trebui sa luptam singuri, sau aproape. Pretinsii nostri prieteni din Orientul Mijlociu, regele Abdallah II al Iordaniei, turcii, egiptenii si chiar multi kurzi se opun unei interventii militare. De altfel, dintr-un asemenea razboi s-ar putea naste acel mare inamic care ne lipseste pentru moment. Daca noi bombardam si invadam Irakul si ucidem probabil sute de civili irakieni, daca destabilizam tarile arabe, daca lasam Israelul sa refuze un stat separat palestinienilor, atunci riscam sa federalizam lumea musulmana impotriva noastra si sa provocam acest -soc al civilizatiilor- de care ne temem atat – ceea ce ar putea degenera intr-un al treilea razboi mondial, un conflict abominabil care ar folosi arme bacteriologice, chimice, radiologice si chiar – fereasca Dumnezeu! – nucleare.
Daca va avea asemenea consecinte, 11 septembrie va fi considerata pentru totdeauna o zi a infamiei. Dar de ce sa ne asumam asemenea riscuri? Unul dintre elementele nelinistitoare ale anului acesta este ca noi am admis cu pasivitate principiul unui razboi preventiv. La fel de nelinistitor este si faptul ca am acceptat fara a protesta ideeea ca presedintele Bush ar putea decide singur intrarea noastra in razboi, ca si cum articolul 1, paragraful 8 al Constitutiei, care ii confera exclusiv Congresului puterea de a autoriza razboiul, fusese anulat in mod misterios de o noapte fara luna.
Razboiul preventiv se bazeaza pe o iluzie. Ar fi posibil sa prevezi ce se va intampla. Dar specialistii in previziuni, dupa cum se vede si in ultimul film al lui Spielberg, nu au biroul la Casa Alba sau la Pentagon. Cat despre Istorie, ea dovedeste in general o placere rautacioasa sa ia certitudinile noastre in deradere si sa ne prinda pe picior gresit. Asadar, de ce sa nu incercam din nou combinatia indiguirii si a dizolvarii, care ne-a permis sa castigam Razboiul Rece? Este putin probabil ca Saddam Hussein sa mearga sa atace alte tari. El stie ca astfel ar face jocul lui Bush. Riposta ar fi pe cat de rapida, pe atat de zdrobitoare si sinuciderea nu pare sa il mai atraga pe dictatorul irakian. Singura situatie care ar putea sa-l determine sa-si foloseasca arsenalul ar fi o ofensiva americana.
Este un lucru evident ca terorismul nu va disparea niciodata in totalitate. Dar, daca aceste conspiratii la scara planetara devin imposibile, el se va orienta inainte de toate impotriva guvernelor nationale si va lovi in principal chiar in sanul statelor-natiuni. Chiar America dispune de propriii sai teroristi locali, precum Timothy McVeigh si Ted Kaczynski, mai cunoscut sub numele de Unabomber. Noi ceilalti, americanii, putem invata sa traim cu un terorism minor, asa cum populatiile din Anglia, Spania, India, Irlanda, Italia, Rusia, Sri Lanka si restul lumii au invatat deja sa faca. Acestea fiind zise, noi ne vom asigura ca 11 septembrie nu va dezlantui un al treilea conflict planetar si nu va schimba pentru totdeauna lumea noastra.
Daca alegem indiguirea mai degraba decat razboiul preventiv, atunci drama de la World Trade Center, ca si cea de pe -Maine- se vor sterge treptat din memoria colectiva a republicii. Ceea ce nu va atenua cu nimic oroarea pura si simpla a masacrului inocentilor care nu faceau altceva decat sa-si traiasca viata de zi cu zi, nici eroismul pompierilor si al politistilor care s-au sacrificat pentru a-si salva concetatenii.
Aceasta amintire va ramane multa vreme in mintea noastra, ceea ce ar trebui sa fie de ajuns pentru a ne reda credinta in vigoarea promisiunii americane.
(Articol din -New York Times-, semnat de Arthur Schlesinger Jr., istoric si scriitor, fost consilier special al presedintelui Kennedy, tradus de Rodezia Costea si preluat de RADOR)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
