
Croitoriile, cizmăriile, frizeriile, cabinetele medicale veterinare, atelierele de lumånări, cabinetele stomatologice, atelierele de sculptură și olărit din mediul rural pot aduce întreprinzătorilor fonduri nerambursabile de pånă la 200.000 de euro.
Este vorba de Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, care oferă prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) posibilitatea de finanțare europeană nerambursabilă pentru dezvoltarea de activități profesionale, științifice și tehnice în mediul rural. Mai exact, banii se pot obține prin Măsura 312 – „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi“, pentru finanțarea unor activități aferente diviziunilor 69, 70, 71, 74 și 75 din Codul privind Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN).
Astfel, microîntreprinderile din mediul rural pot primi sprijin financiar nerambursabil pentru derularea de activități juridice, de contabilitate și audit financiar, dar și pentru consultanță în management. Totodată, sunt eligibile și cabinetele de arhitectură, consultanță tehnică sau de testări și analize tehnice.
Oportunități de finanțare au și activitățile de design specializat, fotografie sau de traduceri autorizate.
O categorie aparte de activități care pot primi finanțare prin Măsura 312 sunt cele veterinare, cabinetele medicale beneficiind și de un punctaj mai mare în criteriile de selecție.
Fondurile vor fi distribuite pentru achiziția de utilaje, extinderea spațiilor de producție, obținerea de licențe și patente, achiziționarea unor mijloace de transport de marfă.
Societățile care vor beneficia de aceste fonduri trebuie să îndeplinească anumite condiții: să aibă până la zece angajați și o cifră de afaceri anuală netă care să nu depășească 2 milioane de euro. Mai pot beneficia de fondurile europene și persoanele fizice care sunt obligate ca pånă la data semnării contractului de finanțare să obțină statutul de persoană fizică autorizată (PFA) și să funcționeze ca microîntreprinderi.
Finanțarea nerambursabilă în cadrul acestei măsuri poate ajunge pånă la 70% din valoarea totală eligibilă a investiției, dar nu va putea depăși 200.000 de euro.
Potrivit datelor Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), pånă la 27.12.2010 au fost depuse pentru Măsura 312 – crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi – 3.980 de cereri de finanțare, în valoare de 543,86 milioane de euro. Dintre acestea au fost selectate 1.382 proiecte, în valoare de 204,32 milioane de euro și semnate contracte de finanțare pentru 1.338 de proiecte, în valoare nerambursabilă de 196,67 milioane de euro și au fost făcute plăți de peste 37 milioane de euro.
50.000 euro pentru PFA
Potrivit Ghidului solicitantului, valoarea maximă a sprijinului va fi de:
– 50.000 euro/proiect pentru cabinet medical individual, cabinet medical veterinar individual, persoană fizică autorizată, întreprindere familială precum și persoanele fizice care declară că se vor autoriza ca persoană fizică autorizată, întreprindere familială;
– 100.000 Euro/proiect pentru micro-întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul transportului rutier;
– 200.000 Euro/proiect pentru întreprindere individuală, societăți cooperative mesteșugărești de gradul I, societăți cooperative de consum de gradul I, societăți comerciale cu capital privat care pot fi beneficiari ai măsurii, precum și pentru persoanele fizice care declară că se vor autoriza ca întreprindere individuală.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















