Home Economic-Financiar Toamna readuce investitorii straini pe piata de capital

Toamna readuce investitorii straini pe piata de capital

DISTRIBUIŢI

Cu toate ca se inregistreaza deficit la nivel de zece luni, plasamentele nerezidentilor pe piata de capital au depasit in luna octombrie iesirile in cinci luni, in timp ce in martie, aprilie, iulie, august si septembrie situatia a fost inversa. Strainii au adus pe piata, luna trecuta, 309,8 milioane de lei si au retras 231,2 milioane de lei. Austriecii sunt cei mai atrasi de acest tip de investitii, in timp ce la polul opus se afla americanii, liderii iesirilor de pe piata.

Volumul mare de investitii este datorat, potrivit mai multor specialisti din domeniu, publicarii raportului Comisiei Europene care a stabilit data aderarii Romaniei la 1 ianuarie 2007.

Achizitiile realizate de fondurile straine au depasit vanzarile cu 112,8 milioane de lei. Sub aspectul volumului investitiilor straine, luna octombrie a fost cea de-a doua din acest an, dupa luna februarie, cand investitorii straini au plasat peste 420 de milioane de lei.

In perioada ianuarie – octombrie, nivelul iesirilor nete a fost de 323,1 milioane de lei, rezultat din plasarea a 2,07 miliarde de lei si retragerea a 2,4 miliarde de lei. Nerezidentii au realizat in primele opt luni achizitii de 2,8 miliarde de lei, vanzarile cifrandu-se la 2,7 miliarde de lei.

Topul realizat in functie de tara de origine a investitorilor care au plasat cele mai importante sume pe piata de capital sunt, in ordine: Austria, cu un volum de peste 125 de milioane de lei, ca valoare procentuala, aceasta reprezentand 28,72%, Statele Unite ale Americii, cu un volum al actiunilor cumparate de peste 83 de milioane de lei.

Pe locul trei se afla Marea Britanie, urmata fiind de Suedia si Cipru. Valoarea investitiilor acestor tari este cuprinsa intre 30 si 48 milioane de lei, iar per total, investitiile totale ale tarilor mai sus-mentionate au fost de peste 440 de milioane de lei.

In cazul vanzarilor de actiuni pe piata de capital, clasamentul se rastoarna, Statele Unite ale Americii depasind Marea Britanie, potrivit datelor publicate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Valoarea vazarilor de actiuni in cazul SUA a fost situata la cifra de peste 84 de milioane de lei, cota de piata a acestei tari fiind de circa 25%.

In clasamentul tarilor care au vandut actiuni pe piata romaneasca de capital se mai regasesc: Austria, Luxemburg, Grecia, Cipru, Insulele Cayman, Danemarca si altele. Volumul total al vanzarilor este de 326 de milioane de lei.

Banii noi intrati au determinat cresteri importante pentru principalele actiuni de la Bursa. Atat indicele BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece companii de la Bursa exceptand SIF-urile, cat si indicele SIF-urilor au crescut in octombrie cu 6,4%, iar BET-FI a inregistrat un avans de 12,6%. In ultima perioada bursa ne obisnuise cu o forma excelenta, trena fiind dusa de SIF-uri. Totusi, in ultimele doua, trei zile lichiditatea titlurilor a cam intrat la apa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.