Probe
Ministrul britanic de Interne, John Reid, se opune initiativei folosirii conversatiilor interceptate de serviciile de spionaj ca probe in procesele de terorism, relateaza cotidianul The Independent.
La Teheran
Seful agentiei nucleare ruse Rosatom, Serghei Kirienko, se va deplasa la Teheran pe 11 decembrie, pentru o reuniune a Comisiei interguvernamentale ruso-iraniene pentru cooperare economica.
Cosmar
Acordarea statutului de independenta provinciei sarbe Kosovo, ar reprezenta un -cosmar- pentru Guvernul de la Belgrad, din cauza ascensiunii politice pe care ar inregistra-o simpatizantii fostului lider Slobodan Milosevici, a declarat ministrul sarb de Externe, citat de cotidianul britanic Financial Times.
Misiune
UE intentioneaza sa demareze o misiune de -parteneriat-, formata din aproximativ 1.000 de persoane in provincia sarba Kosovo, dupa expirarea mandatului Natiunilor Unite in 2007, a declarat emisarul european la Pristina.
Rachete
Rusia a inceput sa livreze Iranului sisteme de rachete sol-aer TOR-M1, au anuntat agentiile de presa ruse, citand surse militare si industriale de la Moscova. -Livrarile de TOR-M1 au inceput. Primele sisteme au fost livrate deja Teheranului-, a precizat o sursa -bine plasata-.
Supliment
Bulgaria ar putea trimite anul viitor in Afganistan efective suplimentare formate din 120 de militari, raspunzand astfel solicitarilor NATO de a consolida fortele din regiune, care se confrunta cu o intensificare a violentelor, a anuntat ministrul bulgar al Apararii Veselin Bliznakov.
Imigratie
Ministrul german de Interne, Wolfgang Schaeuble, se declara impotriva unor cote de imigratie stabilite la nivelul UE, precizand ca acest subiect trebuie -sa ramana o competenta nationala. -In Germania, cotele nu sunt deloc la ordinea zilei-, a afirmat Schaeuble pentru Die Welt. -Suntem foarte atenti ca aceste cote sa ramana o competenta a statelor, deoarece ele nu pot fi fixate decat in raport cu situatia pietei muncii din fiecare stat-.
Proces
Fostul premier al Bulgariei, Ivan Kostov, a fost indus in eroare in legatura cu procesul infirmierelor bulgare din Libia de catre un reprezentant al companiei de stat Expomed, au anuntat, joi, intr-o conferinta de presa, o serie de experti. Fostul parlamentar din partea Uniunii Fortelor Democrate, Vasil Mihailov, era reprezentantul politic al companiei Expomed in februarie 1999, cand a debutat criza infirmierelor bulgare retinute in Libia sub acuzatia de contaminare deliberata cu virusul HIV a 426 de copii.
Declaratie
Reprezentatul permanent al Rusiei la ONU a trimis organizatiei declaratia liderilor regiunilor separatiste din Republica Moldova si Georgia, privind introducerea conflictelor inghetate pe agenda celei de-a 61-a sesiuni a Adunarii Generale a ONU.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















