Prin rezultatul de 1-1, obtinut in deplasare contra formatiei FC Bruges, liderul autoritar al Ligii I, Dinamo Bucuresti, nu mai are nevoie decat de doua puncte pentru a fi sigur calificat in saisprezecimile Cupei UEFA. -Cainii rosii- nu au mai ajuns in primavara europeana din anul 1990, atunci cand Anderlecht Bruxelles le-a blocat dinamovistilor drumul spre finala Cupei Cupelor.
Elevii lui Rednic au controlat autoritar mijlocul terenului in prima jumatate de ora, in ciuda faptului ca tehnicianului i-au lipsit cinci titulari: Moti si Margaritescu erau suspendati, iar Ze Kalanga, Tames si Catalin Munteanu erau accidentati, -cap de zmeu- fiind folosit insa in a doua repriza. Dinamo a deschis scorul in minutul 33, prin Claudiu Niculescu, pe fondul unor ocazii mari ratate de gazde. Cum dupa deschiderea scorului -cainii rosii- s-au retras in propria jumatate, preferand doar actiunile de contraatac, belgienii au presat si au avut mai mult initiativa. Paradoxal, FC Bruges a jucat mai precipitat in a doua repriza, insa a marcat golul egalizator din penalty-ul provocat de Galamaz, acesta tinandu-l pe Clemant, cu toate ca mingea se afla departe de acea zona. Vermant a transformat impecabil lovitura de pedeapsa, insa Dinamo s-a aparat exact, fundasul Lucian Goian facand o partida excelenta.
Din cauza indisponibiliatilor, Mircea Rednic a facut mai multe schimbari tactice: Blay a fost avansat ca mijlocas central, Goian si Galamaz a fost cuplul de aparatori centrali, iar Danciulescu a fost rezerva, Ganea si Niculescu incepand meciul ca titulari.
Din pacate, rezultatul bun de la Bruges a fost umbrit de incidentele provocate de suporterii alb-rosilor in avionul care i-a transportat in Belgia, acestia, sub influenta bauturilor alcoolice, au provocat pagube materiale, au agresat stewardesele si au avut intentia de a deschide cala avionului, fiind cu greu calmati de membrii echipajului. Directorul executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, si-a exprimat ieri nemultumirea fata de fanii turbulenti: -Incidentele sunt regretabile. Nu avem nevoie de suporteri care sa strice imaginea clubului-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















