Remiza
In primul meci al ultimei etape a Ligii I la fotbal, Gloria Bistrita si Unirea Urziceni au incheiat la egalitate, 0-0. Partida nu a fost foarte spectaculoasa, insa ambele formatii si-au creat destule ocazii de gol, atacantii celor doua echipe nefiind intr-o forma deosebita. De la gazde au lipsit Tirnavean, Bajko si Sarmasan, accidentati, si Paduretu, suspendat, iar Dan Petrescu nu s-a putut baza pe serviciile lui Stelea si Jovanovici, accidentati, si Negoita, suspendat.
Distinctie
Fotbalistul Alexandr Hleb a fost desemnat jucatorul anului in Belarus de catre specialistii si jurnalistii sportivi, anunta publicatia Press Ball. Hleb, in varsta de 25 de ani, este onorat a patra oara cu aceasta distinctie, mijlocasul lui Arsenal Londra depasindu-i clar pe cei mai buni jucatori din campionatul intern al Belaruslui: atacantul echipei Dnepr Dniepropetrovsk, antrenate de Oleg Protasov, Serghei Kornilenko, a acumulat 422 de puncte, iar mijlocasul formatiei Tom Tomsk, Alexander Kulci a adunat doar 200 de puncte, fata de cele 711 puncte ale lui Hleb.
Accidentare
Presa italiana a anuntat ieri ca portarul formatiei AC Milan, Nelson Dida, va fi indisponibil intre doua si trei luni dupa ce s-a accidentat la coapsa in timpul partidei pierduta de italieni la Atena, cu scorul de 1-0, in fata echipei AEK. Tehnicianul Carlo Ancelotti se confrunta cu mari probleme de efectiv in toate compartimentele echipei, nu mai putin de noua jucatori fiind indisponibili in acest moment: Cafu, Serginho, Dario Simici, Alessandro Costacurta, Kaha Kaladze, Alessandro Nesta, Giuseppe Favalli, Gennaro Gattuso si Massimo Ambrosini. Conducerea tehnica a milanezilor este in cautarea unui nou portar, principalul vizat fiind Marco Amelia de la Livorno.
Indisponibili
Tehnicianul echipei Jiul Petrosani, Marin Tudorache, a anuntat ca inaintea partidei cu Steaua Bucuresti, de duminica, se confrunta cu accidentarile a nu mai putin de 11 jucatori! Astfel, Kalai, Paleacu, Panaitescu si Teusan au contractura, Borza si Ciprian Petre au entorsa, Constantinescu acuza dureri lombare, iar Adrian Ilie, Drida, Galdean si Mircea Gheorghe sufera de leziuni musculare. Antrenorul -minerilor- nu a precizat daca vreunul din acesti jucatori va fi recuperat pana la ora meciului.
Lideri
Romania ocupa prima pozitie in clasamentul coeficientilor UEFA. In urma celor rezultate de 1-1 inregistrate de Steaua, Rapid si Dinamo in aceasta saptamana, tara noastra este lidera acestui clasament, cu 10 puncte, urmata de Anglia, cu un punctaj de 9,250 si de Spania, cu 7,857. Romania, Portugalia si Olanda se dueleaza pentru locul al saselea in clasamentul ultimilor cinci ani, care permite inscrierea a trei echipe in Champions League si a altor trei in Cupa UEFA in sezonul 2008-2009.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















