Tribunalul de Arbitraj Sportiv l-a suspendat pentru totdeauna pe ucraineanul Oleh Orekhov din arbitraj, după ce s-a dovedit că a fost implicat în mafia pariurilor. Mai exact, „fluierașul“ a fost contactat de un grup de persoane din țara sa natală, care i-au oferit 50.000 de euro înaintea meciului FC Basel – ȚSKA Sofia, din Europa League, câștigat de elvețieni cu 3-1. „TAS a hotărât că sancțiunea meritată de Orekhov este suspendarea pe viață din activitate“, se arată într-un comunicat remis de forul din Lausanne.
Unul dintre membrii grupului care i-a oferit bani centralului le-a spus judecătorilor că a făcut un profit de 150.000 de euro de pe urma acelei partide. De cealaltă parte, după ce discuțiile au fost descoperite de judecători, arbitrul a declarat că nu a raportat la UEFA contactele cu acel grup deoarece nu a știut cui trebuie să se adreseze și, în plus, nu vorbește limba engleză.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















