Dezbaterile privind viitorul Aliantei Nord-Atlantice (NATO) figureaza la loc central pe agenda reuniunii la nivel a organizatiei, care isi deschide astazi lucrarile la Riga, unde se vor confrunta sustinatorii ideii de transformare a blocului intr-o structura mondiala, pe de o parte, si cei ai mentinerii ca alianta militara transatlantica, pe de alta parte. La summit va fi prezent inclusiv presedintele american George Bush, care a inceput un turneu prin Europa. Inainte de inceperea reuniunii, Rusia a tinut sa-si exprime din nou nemultumirea fata de extinderea NATO.
Adaptare
Printre altele, se asteapta ca la Riga sa fie formulate invitatii pentru demararea negocierilor de aderare pentru alte doua foste republici sovietice – Ucraina si Georgia. Oricum, inaintea intalnirii din capitala Letoniei, primul fost teritoriu al URSS care gazduieste un asemenea eveniment NATO, secretarul general al Aliantei, Jaap de Hoop Scheffer, a pledat pentru adaptarea organizatiei la noile amenintari globale care planeaza asupra membrilor ei. Pentru Bush insa, -NATO este o organizatie care trebuie sa-si largeasca spatiul de supraveghere, ocupandu-se de securitatea regiunilor aflate dincolo de granitele Europei-. O viziuine careia i-au subscris Marea Britanie, Danemarca si unele dintre tarile est-europene care au aderat recent la NATO.
Fara schimbari
De partea cealalta, ministrul francez al apararii, Michele Alliot-Marie, afirma ca Parisul refuza orice -diluare- a NATO, -care trebuie sa ramana o alianta militara euroatlantica-, in conformitate cu Tratatul de la Washington din 1949, incheiat la inceputul Razboiului Rece. Franta considera ca transformarea NATO intr-o coalitie de democratii cu vocatie mondiala ar transmite un semnal eronat. Punct de vedere sustinut de Daniel Keohane, analist la -Center for European Reform- de la Londra, potrivit caruia ar fi -putin intelept ca restul lumii, in special China si India, sa inteleaga ca i-a fost trimis mesajul urmator: -Occidentul este impotriva celorlalti-. Nici Belgia, Grecia, Spania si Italia nu sunt de acord in totalitate cu -mondializarea- NATO, conform expresiei folosita de diplomatii organizatiei. Avand in vedere ca Alianta functioneaza pe baza de consens, comunicatul final al summitului nu va evoca nici -Alianta globala-, nici -parteneriatul global- intre NATO si unele tari din Pacific, pe care SUA si Marea Britanie il considera un prim pas pe calea transformarii.
Opinii depasite
-Nu va exista nicio institutionalizare a unui nou forum de discutii, ci numai o coordonare stransa, in special operationala, cu asa-zisele tari de contact-, precum Japonia, Coreea de Sud si Australia, aflate deseori alaturi de membrii NATO in misiunile internationale, a afirmat un diplomat european. Pentru Washington, aceste diferente de opinie sunt depasite: -Parteneriatul global si interventiile in afara zonei sunt deja realitate astazi-, afirma, in acest sens, ambasadorul SUA la NATO, Victoria Nuland. Alti analisti raman insa sceptici: -Misiunile in afara zonei, cum este cazul Afganistanului, au ajutat NATO sa supravietuiasca, dar, pe parcurs, Alianta a devenit o institutie multilaterala-, aprecia Francois Heisbourg, fost director al Institutului international de studii strategice.
La Amman
Noul turneu international il va duce pe presedintele american George W. Bush in Europa si Orientul Mijlociu. Daca escalele in Estonia si Letonia figurau de mult timp in program, vizita in Iordania – programata imediat dupa summitul NATO – a fost inclusa in agenda in ultimele zile si demonstreaza presiunea tot mai mare exercitata asupra liderului american de deteriorarea situatiei din Irak. Bush se va afla la Amman miercuri si joi, cand se va intalni si cu premierul irakian, Nuri al-Maliki, la mai putin de o saptamana dupa un atentat antisiit soldat cu peste 200 de morti la Bagdad. -Jonglam cu riscul izbucnirii a trei razboaie civile in regiune – in teritoriile palestiniene, in Liban sau in Irak-, explica regele Iordaniei, Abdallah al II-lea, intr-un interviu acordat unui post de televiziune american.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















