Home Monden Cauțiunea pentru eliberarea lui Roman Polanski – 4,49 milioane de dolari

Cauțiunea pentru eliberarea lui Roman Polanski – 4,49 milioane de dolari

DISTRIBUIŢI

Roman Polanski a obținut eliberarea pe cauțiune – stabilită la 4,49 milioane de dolari – din partea unei instanțe elvețiene, miercuri, însă nu a fost eliberat imediat, Ministerul elvețian al Justiției examinând posibilitatea unui recurs împotriva acestei hotărâri, informează ABC News.
Regizorul filmelor „Chinatown“ și „Rosemary’s Baby“ ar putea să fie eliberat sub supraveghere judiciară în următoarele zile și să se afle în regim de arest la domiciliu, la reședința sa din Elveția.
Polanski, în vârstă de 76 de ani, este în detenție din 26 septembrie, când a fost arestat pe aeroportul din Zurich, în momentul în care se pregătea să participe la un festival de film unde urma să primească un premiu.
Curtea federală elvețiană din Bellizone a anunțat, miercuri, că a stabilit că o cauțiune de 4,49 milioane de dolari și monitorizarea electronică reprezintă „modalități suficiente pentru a combate riscul dispariției“ lui Polanski, care este subiectul unei cereri de extrădare în Statele Unite ale Americii. Purtătorul de cuvânt al ministrului elvețian al justiției, Folco Galli, a declarat, pentru ABC News, că decizia instanței elvețiene este în curs de analiză.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.