Prezent la lansarea lucrării generalului Aurel Rogojan, „1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei“, generalul Iulian Vlad a răspuns unei solicitări a reporterului „Curentul“ pe marginea unui zvon vehiculat în contextul luptei electorale actuale. Recent, într-o emisiune tv, Ioan Talpeș, fost șef al SIE, a afirmat că cei trei moguli, Vîntu, Voiculescu și Patriciu, s-au întâlnit zilele trecute cu generalii Iulian Vlad, ultimul șef al DSS, și Mihai Caraman, primul șef al SIE. Generalul Iulian Vlad a infirmat categoric această pseudo-știre, afirmând că i-a solicitat lui Ioan Talpeș să o dezmintă în același loc în care a lansat-o, fără o minimă verificare. La fel, și generalul Mihai Caraman ne-a declarat că este vorba de o dezinformare crasă care aruncă o umbră de îndoială asupra profesionalismului celor care o propagă. „Nu m-am întâlnit cu niciun mogul. Pe Voiculescu l-am văzut personal doar o singură dată, în anii ‘90, iar cu Patriciu era să mă intersectez ultima oară în urmă cu doi ani, când Harnagea a împlinit 50 de ani și a dat o petrecere la Snagov, unde s-au aflat numeroase personalități, ca Tăriceanu, Năstase sau Hurezeanu, și de la care eu am plecat înainte ca el să apară“, a spus, revoltat, faimosul spion român.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















