
Cristian Paturca a fost inmormantat, ieri, la Cimitirul Bellu, in apropierea mormintelor fostilor sai colegi si prieteni Valeriu Sterian si Florian Pittis,. Artistul a fost inmormantat in acordurile unora dintre cantecele sale, printre care se numara si "Imnul Golanilor".
Slujba de inmormantare s-a desfasurat la Biserica Eroii Revolutiei, iar cortegiul funerar a plecat de la sediul Asociatiei 21 Decembrie 1989, unde sicriul cu trupul lui Cristian Paturca a fost adus joi.
Rude, prieteni apropiati, revolutionari si reprezentanti ai societatii civile au luat parte la ceremonia funerara desfasurata la Cimitirul Bellu. Multi dintre participanti au purtat in piept o hartie pe care era scris cuvantul "golan", au scandat prenumele lui Paturca si au intonat "Imnul Golanilor".
Dupa inhumare a avut loc un praznic la sediul Asociatiei 21 Decembrie 1989.
"Cristi a fost cel mai expus dintre noi. El a mers in balcon, a cantat acolo (…) El a facut atatea bisuri cate i s-au cerut. Cand el a cerut un bis, nu i s-a dat. A cerut si el 'vreau sa traiesc omeneste' si tovarasii care erau atat de deranjati de 20 de ani de cantecele sale au avut grija sa-i ofere acest lucru cu sase luni inainte de a muri", a declarat presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Maries, adaugand ca, fara Cristian Paturca si Valeriu Stelian, Piata Universitatii "nu ar fi fost niciodata Piata Universitatii".
Maries a spus ca mai multe asociatii vor face demersuri pentru schimbarea denumirii Casei de Cultura a Studentilor, fosta Preoteasa, in Casa de Cultura a Studentilor Cristian Paturca.
Ieri dupa-amiaza, un monument ridicat in memoria cantautorului a fost dezvelit in Piata Universitatii.
Cristian Paturca (45 de ani) a fost gasit mort, marti, la domiciliul sau din Bucuresti.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















