Home Sport Lăcătuș, învins de noul șeptar din Ghencea

Lăcătuș, învins de noul șeptar din Ghencea

DISTRIBUIŢI

Szekely a dat lovitura în prelungirile partidei

Liderul Ligii I, FC Vaslui, nu a rezistat în fața fostei echipe a lui Marius Lăcătuș, Steaua, care a cåștigat in extremis o partidă care la un moment dat părea la îndemåna moldovenilor.

FC Vaslui a condus în Ghencea din minutul 23, cånd Gerlem a finalizat cu precizie din suprafața de pedeapsă. Moldovenii s-au jucat cu ocaziile, astfel că Steaua a revenit în joc și a egalat prin Kapetanos, în minutul 57, pentru ca Szekely să înscrie golul victoriei în prelungiri. Aceasta este prima înfrångere a lui Marius Lăcătuș pe banca Vasluiului, insucces pornit chiar din gheata celui care poartă acum numărul șapte în Ghencea.
Antrenorul s-a declarat dezamăgit de acest insucces venit pe final, însă nu a uitat să le mulțumească fanilor „roș-albaștri“, care i-au făcut o primire călduroasă. „Îmi pare rău că am pierdut. Pe final de joc. Dar meciul a fost destul de echilibrat, Steaua a avut inițiativa, a jucat acasă, iar dacă reușeam să fructificăm cele două-trei ocazii la 1-0, rezultatul era altul. Sper să învățăm din greșeli și să remediem ce nu am făcut bine la acest joc. Momentam nu am pierdut absolut nimic, suntem în continuare în luptă pentru un loc de cupă europeană și trebuie să ne menținem acolo. Mă așteptam să fiu bine primit azi și le mulțumesc suporterilor steliști. Am jucat atåta timp aici, iar modul în care am făcut-o a făcut să le intru la inimă“, a declarat Marius Lăcătuș.

Stoichiță, îngrijorat de atmosferă

Dacă Lăcătuș a fost aplaudat de întreg stadionul, nu de același tratament au avut parte Gigi Becali și Mihai Stoichiță, care au fost, din nou, apostrofați. „Nu știu unde vom ajunge cu atmosfera asta din jurul echipei, dar trebuie să menținem spiritul Stelei și să mergem mai departe. Nu pot decåt să mă bucur că numele unui prieten bun ca Lăcătuș este strigat pe stadion. Vă rog să rețineți ce am mai spus, Lăcătuș este vulturul de pe emblema Stelei, iar echipa sa joacă un fotbal ofensiv cum îmi place și mie“, a declarat antrenorul Stelei, în speranța că va intra pe sub pielea suporterilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.