Dupa o vara linistita, cel mai mare si urmarit proces din toate timpurile – judecarea, la Haga, a fostului presedinte iugoslav Slobodan Milosevici – a intrat ieri intr-o noua faza, fara a mai beneficia insa de tam-tam-ul mediatic facut la debutul audierilor, in februarie anul acesta.
A doua faza a procesului – care survine incheierii dosarului Kosovo, acum circa doua saptamani – se axeaza pe evenimentele din Bosnia si Croatia, din timpul celor doua razboaie, de care procurorii internationali vor sa se foloseasca pentru a dovedi macar o parte din cele 61 de acuzatii formulate impotriva celui care era poreclit de presa occidentala -macelarul din Balcani-. Dintre acestea, cele mai grave sunt genocid, crima, deportare si tortura, in cele trei cazuri-cheie care vor fi intoarse pe toate partile in urmatoarele luni: masacrul de la Srebenita, asediul de la Sarajevo si existenta lagarelor de la Omarska si Trnopolie. Circa 200.000 de persoane si-au pierdut viata numai in timpul celor trei ani si jumatate ai razboiului din Bosnia.
Procurorii argumenteaza ca fostul presedinte de la Belgrad a fost implicat intr-un plan menit sa instituie un stat pur sarb pe teritoriul fostei Iugoslavii. Un ajutor pretios in acest sens l-ar putea primi de la martori de seama precum actualul presedinte croat, Stipe Mesici, sau fostul emisar american pentru Balcani, Richard Holbrooke.
Acuzatiile sunt greu de dovedit
80 de minute i-au trebuit, ieri, procurorului Geoffrey Nice pentru a detalia cele 61 de capete de acuzare formulate impotriva lui Milosevici si a promite, intr-un final, ca acuzarea va face tot posibilul pentru a scoate la iveala tesatura ascunsa si strategia din planurile de curatare etnica ale lui Milosevici.
In lunile care au trecut de la prima zi a procesului, procurorii au devenit subiectul unor presiuni destul de puternice, in sensul prezentarii unui dosar sustinut impotriva lui Milosevici, ulterior criticilor privind esecul de a dovedi fara putinta de tagada legatura dintre fostul presedinte si atrocitatile petrecute in Kosovo. Este adevarat ca meritul ii revine, in parte, insusi acuzatului, care, desi nu a recunoscut legalitatea Curtii Internationale si a refuzat sa beneficieze de serviciile unui avocat, a reusit, organizandu-si singur apararea, sa ii puna pe unii martori in situatii cel putin dificile.
In aceasta a doua parte a procesului, acuzatiile vor fi si mai greu de dovedit decat in faza Kosovo, considera BBC. Aceasta deoarece, din pozitia sa de presedinte al Federatiei Iugoslave, in cadrul careia se afla si provincia Kosovo, Milosevici si-a exercitat autoritatea asupra armatei iugoslave, in timp ce sarbii bosniaci au avut propriii lor conducatori – presedintele Radovan Karadzici si comandantul militar, generalul Ratko Mladici (ambii acuzati de crime de razboi, dar aflati inca in libertate). Este adevarat ca Milosevici a intretinut legaturi stranse cu cei doi, dar posibilitatea de a dovedi implicarea sa directa in evenimentele sangeroase ale anilor *90 este mult mai mica.
Noua si cu Milosevici zece?
In plus, genocidul este o acuzatie greu de dovedit, arata experienta judiciara internationala de pana acum. Doar noua persoane au fost condamnate pentru acest cap de acuzare, dintre care opt pentru evenimentele din Rwanda, iar a opta pentru razboiul din Bosnia. Este vorba, in acest ultim caz, despre generalul Radislav Krstici, unul dintre comandantii fortelor sarbe bosniace responsabile de masacrul de la Srebenita, din 1995, cand circa 7.000 de musulmani si-au pierdut viata.
Potrivit definitiei ONU, genocidul reprezinta unul dintre urmatoarele acte comise cu intentia de a distruge, partial sau total, un grup national, etnic, rasial sau religios: uciderea membrilor grupului; ranirea, fizica sau mentala, a membrilor grupului; deteriorarea conditiilor de viata ale grupului cu scopul de a-l distruge psihic, partial sau total; impunerea unor masuri care conduc la scaderea ratei natalitatii in interiorul grupului respectiv; mutarea fortata a copiilor de la un grup la altul.
De la adoptarea sa, in 1948, ulterior ororilor Holocaustului, Conventia privind genocidul, intrata in vigoare in 1951, a fost criticata in special pentru dificultatile intampinate de cei care au dorit sa o aplice in diferite cazuri.
Unii analisti argumenteaza ca definitia nu este suficient de larga, astfel incat nici unul dintre cazurile de ucidere in masa inregistrate de atunci nu a putut fi incadrat in termenii documentului. Cele mai frecvente obiectii sunt: conventia exclude grupuri sociale si politice; definitia se limiteaza la actele directe impotriva persoanelor si exclude actele impotriva mediului sau a culturii care ii diferentiaza de alte grupuri; demonstrarea fara putinta de tagada a intentiei s-a dovedit a fi extrem de dificila; statele ONU ezita sa se implice, asa cum a fost cazul Rwandei; nu exista nici un organism international care sa poata clarifica termenii conventiei; dificultatea de a defini sau masura cate decese echivaleaza cu un genocid.
Istoria genocidului
Unii istorici sustin ca pana acum a existat un singur caz de genocid: Holocaustul.
Alti experti au intocmit o lista lunga, unde pot fi regasite foametea din Ucraina (creatie a sovieticilor: 1932-1933), invazia indoneziana in Timorul de Est (1975) si crimele Khmerilor Rosii in Cambodgia, in anii *70.
Cei mai multi s-au pus insa de acord asupra a cel putin trei cazuri de genocid, potrivit definitiei ONU: uciderea in masa a armenilor de catre turcii otomani, in 1915-1920 (acuzatie negata de Ankara); Holocaustul (in timpul caruia au pierit circa sase milioane de evrei); Rwanda, 1994 (unde bilantul a fost de aproximativ 800.000 de victime); Bosnia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
