
Zeci de voturi exprimate în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale au fost anulate, în Harghita, din cauză că, în afara celor două pătrate cu numele candidaților, alegătorii au desenat un alt pătrat în care au scris „Autonomia“, aplicånd ștampila pe acesta.
Reprezentanți ai Biroului Electoral Județean Harghita au declarat, ieri, corespondentului Mediafax, că este vorba despre cåteva zeci de buletine de vot pe care alegătorii au desenat un al treilea pătrat, în interiorul căruia a fost scris „Autonomia“ și pe care aceștia au aplicat ștampila de vot.
Potrivit sursei citate, astfel de voturi, declarate nule, au fost identificate mai ales în localitățile locuite preponderent de maghiari, existånd mai multe secții de votare la care au fost găsite cåte trei-patru astfel de buletine.
În județul Harghita, au fost declarate nule 1.860 de buletine de vot, iar în afara celor pe care s-a scris „Autonomia“ au mai fost anulate buletine pe care votanții au aplicat ștampila pe ambii candidați sau nu l-au votat pe niciunul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















