A început prima sesiune parlamentară a acestui an. În pregătirea ei, aleșii PDL s-au întâlnit cu președintele Băsescu și premierul Boc la Parlament unde s-au identificat prioritățile legislative (Codul Muncii, revizuirea Constituției, legile electorale) și defecțiunile interne. Cea mai optimistă concluzie i-a aparținut, firește, premierului Boc: „în acest an vom începe să culegem roadele măsurilor dure luate anul trecut“. Să nu fie și roadele dure – și să ne rupem dinții în ele. Rolul principal al întâlnirii i-a revenit președintelui care a acuzat „stelele partidului“ că se țin departe de platourile TV trimițând „infanteria“ să apere PDL și să ia bătaie până vede stele verzi. Singura stea care apare în premierele TV, elegantă și plină de panglici, în chip de zână bună care împarte pârtii de schi, blocuri ANL, școli, șosele și publicitate la televiziuni, este dna Udrea care a înțeles cât de scumpă este libertatea presei. Dl Băsescu l-a scos la raport și pe deputatul Păsat pe care PDL l-a ascuns de ochii justiției astfel că acesta și-a luat angajamentul să-și ceară singur anchetarea – după care, anticipând visul opoziției de a-l suspenda, președintele a anunțat: „dacă voi fi suspendat, voi candida din nou și voi câștiga“. Vezi să nu! Dacă pierde acest mandat, câștigat cu greu, altul nu mai vede căci populația este acum montată împotriva sa. De altfel și Constituția, și legea pentru alegerea președintelui interzic a treia candidatură la președinție – și numai dl Iliescu și-a permis să le încalce fără să ia amendă. Și opoziția s-a pregătit pentru noua sesiune unde, galant, dl Antenescu a cedat locul de vicepreședinte la Senat (deținut de dl Meleșcanu) proaspetei sale jumătăți Dan Voiculescu. Și PSD a primit un cadou similar la Cameră unde PNL a renunțat la vicepreședinția dlui Orban pentru a o asigura pe a dlui Năstase. Faptul că dl Antonescu își sacrifică stelele partidului în favoarea stelelor PC și PSD indică o periculoasă tendință de autodistrugere – vizibilă și la dl Ponta care amenință justiția dacă se atinge de PSD. Cel mai speriat e Vanghelie: „în fiecare zi mă uit pe geamul TV să văd dacă-mi vine rândul“. Ce infracțiuni o fi comis, de e atât de stresat? Oricum, pentru un primar în curtea căruia câinii tocmai au omorât o femeie, Vanghelie afișa o veselie sinceră: „sunt natural exact ca brânza de oaie“. Și ca măslinele de oaie. Așadar, cu chipul său isteț de oaie creață, Vanghelie nu face mare brânză dar măcar seamănă cu ea.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














