În partea a doua a interviului acordat cotidianului „Curentul“, președintele FR de Oină, Nicolae Dobre, vorbește despre măsurile care ar trebui luate la nivel național pentru a reînvia sportul național al României.
– Ce ar trebui să știe românii despre sportul lor național?
– Fiecare sport practicat în momentul de față în cadrul diferitelor competiții sportive – jocuri olimpice, campionate mondiale, campionate europene – are propria sa istorie legată de apariția și dezvoltarea sa. Aria lor de răspândire este dată, în mare parte, de caracteristicile jocului, de modul de promovare și de susținerea financiară primită. Dând naștere oinei, sportul nostru național, românii au adus un plus de originalitate în marea familie a sportului mondial. Cum și când a apărut acest sport pe meleagurile noastre este foarte dificil de precizat, însă, dacă avem în vedere materialele folosite la practicarea sa (mingea și bastonul), putem afirma că acesta își are originile în modul de petrecere a timpului liber al celor care se ocupau cu păstoritul. Treptat, acest sport a cunoscut o dezvoltare foarte mare, ajungând să fie declarat sportul național al românilor.
– Cum pot fi atrași în fenomen tinerii sportivi?
– Există o serie de măsuri care ar putea fi luate pentru popularizarea acestei discipline, pe care Federația Română de Oină dorește să le facă publice cu această ocazie. În primul rând, considerăm că ar fi benefică instituirea unor cursuri de pregătire și perfecționare a profesorilor la nivel județean pentru cunoașterea și familiarizarea cu jocul de oină. De asemenea, considerăm că mărirea numărului de concursuri școlare la nivel național, oina fiind cuprinsă numai în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar pentru învățământ gimnazial și liceal, ar duce la o mai mare implicare a elevilor. În plus, propunem chiar introducerea sportului nostru național în proiectul Cupa Liceelor. Cluburile sportive școlare și instituțiile de învățământ cu profil sportiv ar trebui să aibă secții dedicate oinei. De asemenea, o campanie de promovare pe postul național TVR 1 nu ar face decât să crească foarte mult interesul tuturor vizavi de acest sport, ca să nu mai vorbim despre eventualitatea transmiterii unor partide în direct.
– Resursele proprii vă permit un rebranding la nivel național?
– Federația Română de Oină încearcă să atragă cât mai multe fonduri pentru a ajuta echipele în cadrul competițiilor, dar sponsorii apar foarte rar în oină, astfel că există o limită din acest punct de vedere. Forul de specialitate primește finanțare de la ANST pe baza unui proiect depus în acest sens. În ceea ce ne privește, pe baza proiectelor depuse am mai primit finanțări de la COSR și CJ Constanța. De remarcat faptul că, deși este o structură locală, CJ Constanța reușește să sprijine financiar o structură națională. Cred că acest exemplu ar trebui să fie urmat și de celelalte județe, cel puțin pentru promovarea oinei la nivelul județului respectiv.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















