Cat de credibile pot fi sondajele de opinie (II)

-Vedem cum sondajele de opinie devin o problema de controversa la fiecare scrutin electoral-.

Frank Newport

Pana acum am identificat posibilele surse ale lipsei de credibilitate a sondajelor de opinie din perspectiva celor care sunt indreptatiti sa le realizeze, a specialistilor si a institutelor pe care le reprezinta.

Sondajele de opinie – si aici ne referim strict la acele cercetari pe teme politice si care sunt distribuite publicului larg – vizeaza anumite segmente ale societatii. Exista trei mari categorii de public carora se adreseaza un sondaj de opinie: politicienii, formatorii de opinie, si publicul larg. Fiecare dintre aceste categorii poate deveni sursa lipsei de credibilitate a sondajelor.

Scriam mai sus despre o situatie particulara, si anume, cea a politicianului care este finantator al unui sondaj de opinie. Fireste ca nu toti politicienii sunt -surse- de venit pentru diferitele institute, dar, in marea lor majoritate, politicienii comenteaza in dese randuri rezultatele sondajelor de opinie. In functie de interesele personale sau de grup, acestia vor critica sau vor accepta rezultatele. De multe ori, in bataliile politice, aceste instrumente sociologice pur obiective devin mijloace de presiune si santaj.

Sa revenim insa la omul politic. Putem sa ne imaginam cu usurinta urmatorul scenariu. Avem un politician care se bucura de o mare simpatie din partea electoratului (si desi simpatia este masurata tot in urma unui sondaj, aceasta situatie nu constituie un paradox; simpatia fata de un anumit politician poate fi verificata de procentul sau numarul celor care l-au votat), invitat sa dezbata in cadrul unei emisiuni televizate teme ale politicii interne. La un moment dat, moderatorul aduce in discutie un ultim sondaj de opinie lansat pe piata. Politicianul se va grabi sa confirme sau sa combata rezultatele sondajului. Va veni cu argumente de cele mai multe ori pseudostiintifice sau in cazurile cele mai fericite, cu argumente statistice, insa de alta natura – furnizate de diferite ministere sau agentii de stat. Daca politicianul nostru se afla la guvernare si i se va spune ca -romanii sunt tot mai nemultumiti de niveul de trai- el va raspunde ca documentul a fost lansat de adversarii politici, ca este o minciuna, si ca el poate sa demonstreze ca sondajul nu este real. Va aduce in discutie argumente de genul: PIB-ul si venitul minim garantat au crescut, s-au redus taxele si impozitele, s-au acordat o serie de ajutoare pentru nevoiasi. Pana la un moment dat, amandoua partile aduc in discutie cifre (e drept, de natura diferita) pentru a-si sustine cauza. Iar in acest caz este usor de intuit cine va castiga – in nici un caz sondajul.

Formatorii de opinie reprezinta o categorie cu totul speciala. Ei semnaleaza nemultumirile sociale, ne spun ce este bine si ce este rau, critica si sanctioneaza, dar si elogiaza. Cand un institut publica un sondaj de opinie, jurnalistul formator de opinie isi permite, pentru ca este un bun cunoscator al domeniului sa dea o nota personala studiului. Se evita in mod special – sau din lipsa de spatiu – intrebarile incomode. Se analizeaza in detaliu intrebarile considerate importante. Nu este insa mai putin adevarat, ca uneori se prezinta datele asa cum au fost propuse de institut (date care evident ca nu sufera nicio modificare, sunt cele reale). Dar la inceputul articolului se fac diferite comentarii la adresa sursei – citez din memorie: un sondaj al institutului X, condus de Y, fostul consilier personal al politicianului Z spune ca … Oare jurnalistul respectiv nu pune astfel de la bun inceput problema credibilitatii sondajului, sau, si mai rau, nu se incearca din start decredibilizarea? Eu personal cred ca da.

Un studiu realizat in luna mai a acestui an si comandat de Fundatia pentru o Societate Deschisa evidentia printre altele, ca 44% dintre respondenti au incredere in sondajele de opinie publica. As putea in primul rand sa remarc ca este o cifra imbucuratoare. Nu sunt insa pe deplin convins ca marele public intelege ce este, si mai ales ce arata un sondaj de opinie. Multi ar spune ca este nevoie de ani buni de studiu si de practica pentru a realiza si intelege problematica impusa de un sondaj. Evident ca din aceasta perspectiva publicul nu are nici timpul necesar si nici inclinatia pentru un astfel de exercitiu. Totodata, imi permit sa fiu suspicios nu atat in privinta procentului ridicat al celor care declara ca au incredere in sondaje, cat in privinta modului in care publicul intelege cu adevarat subiectul. Au existat numeroase cercetari (corecte si credibile) care au demonstrat ca sunt situatii in care indivizii isi dau cu parere in situatii si evenimente pe care chiar nu le cunosc.

Dar publicul larg la randul sau reactioneaza de cele mai multe ori in functie de interesele sale. Si el isi va exprima opinia cu privire la un anumit sondaj. Va spune despre el ca este bun sau prost, ca poate fi de incredere sau nu, credibil sau lipsit de credibilitate. De cate ori nu am auzit pe cineva spunand: uite ca partidul X sau candidatul Y -este furat- in sondaje.

Si totusi, desi manate de cele mai multe ori de interese diferite, cele trei segmente au ceva in comun. Cu cateva exceptii, toate sunt lipsite de expertiza. Nu cunosc fenomenul, nu cunosc regulile de fundamentare stiintifica pentru ca nu-i intereseaza. Pentru ca aceste cercetari sa fie luate in serios, sa fie considerate si sa devina instrumente utile de lucru, ar trebui sa intervenim la nivelul tuturor criteriilor de care am amintit pana acum. Altfel, nu ne mai ramane altceva noua ca si cercetatori, decat sa mergem acasa si sa ne bucuram ca suntem singurii care cunoastem adevarul. Catalin Lixandru