Home Bref Tradarea de onoare

Tradarea de onoare

DISTRIBUIŢI

Marea surpriza a Congresului Extraordinar al PSD n-a fost realegerea dlui Geoana – ultraprevizibila – ci alegerea junelui Titus Corlatean ca secretar general in locul buldozerului Miron Mitrea. Schimbarea a fost considerata un adevarat semn de innoire si intinerire a PSD – desi e contrazisa de reafisarea -simbolului Ion Iliescu- (cum se declara el insusi) la panoul de onoare al partidului. Cu un presedinte de onoare inculpat in dosarele revolutiei si mineriadei, onoarea -reformei- din PSD nu miroase prea bine. Altfel, Congresul a fost considerat -frumos- de presedintele Geoana si -de succes-. Cum succesul si frumusetea se leaga adesea de tradare, si la Congresul PSD s-a vorbit mult pe acest subiect. Mereu invinsul Sorin Oprescu a vorbit despre colegii care -l-au vandut- la alegerile din 2000, dl Nastase a vorbit despre colegii care l-au tradat in 2004 iar dl Iliescu a acuzat precedentul Congres care l-a tradat in 2005. Aceste tradari succesive si reciproce (basca tradarea intereselor tarii) i-au unit in cele din urma pe pesedisti in jurul dlui Geoana care le-a reamintit parola: -ramanem colegi- promitandu-le dlor Iliescu si Nastase -ca se pot baza pe noi-. Unde, in justitie? Probabil ca problemele in justitie l-au determinat si pe dl Iliescu sa-si tradeze vechea garda si sa treaca in fruntea tinerilor – furandu-le si reforma actuala. La cat de bucuros era dl Iliescu dupa Congres, iti vine sa crezi ca dupa ce l-a sustinut in public pe dl Oprescu, l-a votat in secret pe dl Geoana. Reforma PSD a izbutit mai bine la liberali unde -oamenii lui Iliescu- din campania *96, respectiv dnii Stolojan si Melescanu, se intrec acum in a demonstra care din ei e liberal mai adevarat. Daca la PSD si PNL atmosfera a fost si este animata de tradare, la Consiliul National al PD unde s-au ales noi secretari executivi, atmosfera a fost plina de poezie. Candidatii au tinut-o numai in versuri: -sunt deputat de la Partidul Democrat, singurul partid curat- ori -sunt Maria de la Slobozia-. Frumos! Cine stie, daca invatau si Crezul, poate ca micutii recitatori castigau si ei precum alti liceeni de varsta lor cate 5.000 de euro ca premiu de la Gigi Becali. Prezentandu-se ca -blonda din PD si cateodata Elena Udrea-, celebra ex-consiliera prezidentiala a devenit rapid secretar executiv dupa ce anterior ajunsese consultant al Internationalei Crestin Democrate. Democrata e, crestina poate deveni fiindca e tanara, frumoasa si miloasa – ajutandu-i cu devotiune pe cei puternici.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.