Home Actualitate Arme românești pentru șeful libian Muammar al-Gaddafi

Arme românești pentru șeful libian Muammar al-Gaddafi

DISTRIBUIŢI

Portalul WikiLeaks, care dezvăluie de ceva timp note diplomatice americane, a mai publicat ieri un material incendiar în care se face referire la o firmă românească exportatoare de armament care ar fi trebuit să exporte arme automate în Libia, în detrimentul Ucrainei. Potrivit telegramei diplomatice, redactată de ambasada americană la Tripoli și datată 6 noiembrie 2008, compania britanică York Guns ar fi trebuit să exporte în Libia 130.000 de arme automate Kalașnikov, acționând ca intermediar între o parte ucraineană, neidentificată, și responsabili cu achizițiile din Comitetul de Apărare din Libia (echivalentul Ministerului Apărării), scrie Mediafax. Tranzacția nu s-a mai efectuat din cauza temerilor Londrei că respectivele arme automate ar fi putut ajunge din Libia mai departe spre Ciad și Sudan, unde să fie folosite de diverse grupări armate. În schimb, Muhammad el-Obeidi, un om de afaceri libian care are legături cu regimul lui Muammar Khadafi, a afirmat la 23 octombrie că a semnat un contract cu o companie românească (NFI – neidentificătă – n.r.), pentru exportarea din România în Libia a 100.000 de arme automate de tip AK-47.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.