
Companiile de stat nu au fost reformate în ultimii 20 de ani și au reprezentat permanent surse de influență politică pentru unii sau alții care s-au aflat la putere, Guvernul hotărând însă ca acestea să fie eficientizate, inclusiv prin management privat, a afirmat, miercuri seara, premierul Emil Boc. El a arătat, la postul public de televiziune, că intenția este ca aceste companii de stat să funcționeze pe baza criteriilor specifice economiei de piață și nu în favoarea clientelei politice și diverselor grupuri de interese.
Premierul a dat asigurări că managementul la companiile de stat va fi privatizat.
„Privatizarea managementului la unele companii va fi un lucru care se va întâmpla, adică să avem management performant care să ne asigure că acele avuții naționale, pentru că dacă vorbim fie de Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica – acolo se gestionează avuția țării. Dacă acolo nu este un management bun, nu avem bani suficienți la bugetul de stat. Deci interesul nostru este să le facem performante și să le gestionăm ca atare. De aceea, acest program cu FMI va urmări această componentă a consolidării fiscale și de susținere a activității economice“, a spus primul-ministru.
Surse apropiate negocierilor au declarat, săptămâna trecută, citate de Mediafax, că FMI va insista în negocierea noului acord pentru privatizarea, reorganizarea sau lichidarea marilor companii de stat, apreciind că prin vânzarea unor societăți viabile statul va reuși să finanțeze la costuri mai reduse deficitul bugetar.
Planul de acțiuni al Guvernului, elaborat în urma recomandărilor transmise de Banca Mondială, relevă printre altele că Guvernul va analiza varianta introducerii managementului privat în companiile din transport monitorizate cu Fondul Monetar Internațional.
În cadrul acordului actual, FMI și Guvernul monitorizează evoluțiile financiare pentru zece companii de stat, respectiv Compania Națională a Huilei, Termoelectrica, CFR SA, CFR Călători, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Metrorex, CFR Marfă, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale București și Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















