Secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice (foto sus), a atras atentia Siriei si Iranului, precizand ca viitorul Libanului -nu este negociabil-, chiar in schimbul restabilirii securitatii in Irak. La randul sau, primul minstru al Marii Britanii, Tony Blair (foto jos), a estimat ca Iran reprezinta o -amenintare strategica-, iar cancelarul german Angela Merkel a estimat ca Siria si Iran trimit -semnale foarte negative-.
Pe acest fundal, seful diplomatiei de la Casa Alba s-a declarat -optimista- in privinta adoptarii, in scurt timp, a unui proiect de rezolutie ONU care sanctioneaza Iranul pentru programul sau nuclear. -Vreau sa fie foarte clar: viitorul Libanului nu este negociabil cu nimeni-, a spus Rice, presata, dupa publicarea raportului Baker privind Irakul, sa deschida tratative directe cu Teheran si Damasc, in speranta stabilizarii situatiei din Orientul Mijlociu. Reafirmandu-si sprijinul pentru premierul Fouad Siniora, a carei demisie este ceruta de opozitia pro-siriana, secretrarul de stat american a aratat acuzator in directia Damascului ca urmareste de fapt -caderea unui guvern anti-sirian-.
Interese si dezinterese
-Nu cred ca se pune problema ca Siria si Iran sa-si imagineze ca soarta Libanului poate fi un compromis pentru alte interese americane-, a adaugat ea, cu aluzie la o eventuala influenta pozitiva pe care ar putea sa o joace cele doua tari in Irak, cum sugereaza, de altfel, raportul Baker. Acest document al Grupului de studiu recomanda adminstratiei Bush o schimbare a strategiei americane in aceasta tara, dar in special deschiderea unui dialog direct cu Siria si Iran, state considerate capabile sa contribuie de o maniera constructiva la reglementarea crizei din Irak. Dar Rice a respins aceasta idee. -Daca Siria ar fi fost interesata de stabilizarea Irakului, va ajuta. Dar daca un astfel de interes nu exista, ea fie nu va intreprinde nimic, fie va cauta sa obtina compensatii. Iar eu nu vad niciun subiect unde am putea vorbi de compensatii-, a declarat Rice.
Regrete tardive
Pentru prima data, seful diplomatiei de la Washington si-a exprimat regretul pentru refuzul SUA de a chema la o incetare a focului intre Israel si Hezbollah in timpul razboiului care a opus cele doua parti in Liban, in vara acestui an. -De fiecare data cand vad ce s-a intamplat in Liban, imi amitesc de groaznicele suferinte ale civililor de-a lungul celor peste trei saptamani de conflict-, a declarat Rice. -Mi-ar fi placut sa fac mai mult pentru a evita durerea acestor oameni, absolut nevinovati, dar trebuie sa recunosc, in acelasi timp, ca Hezbollah a aruncat tara in acest razboi, actionand ca un stat in stat-, a afirmat secretarul de stat american.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















