„A trecut campania electorală și nu va mai interesa pe nimeni. La viitoarea campanie electorală se va discuta din nou și se vor acuza din nou între ei că au blocat legea. Până la urmă, nimeni nu a făcut nimic pentru ca legea să fie adoptată. Eu cred că nu va fi adoptată niciodată această lege a lustrației, dar nu ne vom opri din demersurile noastre“, afirma, într-un interviu acordat Mediafax, la 20 de ani de la Revoluție, Florian Mihalcea, unul dintre inițiatorii „Proclamației de la Timișoara“.
În martie 1990, scriitorul George Șerban citea, în balconul Operei din Timișoara, textul „Proclamației de la Timișoara“, un document prin care se susținea că Revoluția Română nu fusese doar anticeaușistă, ci și anticomunistă. Probabil cel mai important articol al „Proclamației de la Timișoara“, celebrul „Punct 8“, cerea ca „legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate“.
„Punctul 8“ al „Proclamației de la Timișoara“ s-a transformat, ulterior, în legea lustrației, care nu a fost adoptată nici până astăzi în Parlament.
„Noi am făcut o adunare la Timișoara, pentru a prezenta tuturor partidelor și pentru a le da posibilitatea de a spune «da» sau «nu» legii lustrației. Să vedem dacă legea lustrației este acceptată de partidele politice și am constatat că avem o mare majoritate pentru adoptarea legii lustrației. Chiar și Emil Boc a spus apoi că este pentru legea lustrației și că o va pune în discuție. Roberta Anastase a promis același lucru, la Timișoara. De fapt, declarativ, toată lumea era de acord. Și PNL, și PD-L, și UDMR, chiar și PC s-a declarat pentru legea lustrației. PSD nu a avut un punct de vedere, iar singurii care s-au opus au fost membrii PRM. Care, ulterior, au dispărut din Parlament, deci nu mai sunt o problemă. Apoi ni se spune că e prea târziu, că au trecut foarte mulți ani și că nu-și mai are rostul“, declară Florian Mihalcea, în încercarea de a răspunde la întrebarea „De ce nu a fost adoptată legea lustrației?“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















